Tehnologie

Google şi DNSC au lansat o campanie de prevenire a dezinformării în mediul online

Google a lansat, în parteneriat cu Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), o campanie destinată prevenirii dezinformării în mediul online, în perioada pre-electorală, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit specialiştilor, iniţiativa are în vedere educarea publicului în identificarea tehnicilor de manipulare folosite în comunicarea online, indiferent de mediu şi tip de conţinut (de la presă clasică la social media şi de la text la video), precum şi modul în care să reacţioneze şi să respingă argumentele înşelătoare.

Campania se derulează prin intermediul unei platforme dedicate, disponibilă la prebunking.withgoogle.com/ro.

„Dezinformarea a fost identificată de experţi ca fiind cel mai mare risc la nivel global în următorii doi ani. Pentru România şi mare parte a Europei, dezinformarea este un subiect şi mai sensibil în acest an electoral. Pentru a combate manipularea pre-electorală, lansăm o campanie în care apelăm la unul dintre cele mai eficiente instrumente: educaţia. Abordarea pe care o folosim, prebunking-ul, este o tehnică de comunicare ce generează ‘anticorpi mentali’, ajutând oamenii să identifice şi să respingă viitoare încercări de manipulare. Obiectivul campaniei pe care am lansat-o alături de partenerul nostru, DNSC, este ca oamenii să înveţe să identifice manipularea, să respingă dezinformarea şi, astfel, să-şi formeze propriile opinii bazate pe argumente solide”, a declarat Elisabeta Moraru, director de ţară al Google România.

Noua platformă Google detaliază cele mai uzuale tehnici de manipulare folosite în comunicarea online, explică modul şi de ce funcţionează, prezintă exemple concrete de mesaje şi situaţii manipulatoare, iar la final oferă oamenilor soluţii de cum să reacţioneze şi cum să respingă o asemenea manipulare. Astfel, sunt detaliate 11 tehnici de manipulare, de la folosirea mesajelor emoţionale sau a unor falşi experţi până la manipularea prin găsirea unui ţap ispăşitor, atacul la persoană sau scoaterea din context.

„Cele mai frecvente 3 tehnici de manipulare – ‘scoaterea din context’, ‘discreditarea’ şi ‘găsirea unui ţap ispăşitor’ – au fost exemplificate în video-uri animate, pentru un impact mai mare la nivelul publicului. Mai mult, platforma oferă un ghid practic pentru orice organizaţie vrea să deruleze o campanie de prebunking, precum şi resurse, studii de caz, jocuri educative şi un test pentru a verifica cât de pregătită este o persoană în a identifica tehnicile de manipulare folosite în dezinformare”, se menţionează în comunicatul Google.

Campania de prebunking lansată în România este parte a unui iniţiative ample a Google în Europa, care are ca obiectiv protejarea integrităţii electorale în perspectiva alegerilor din Uniunea Europeană, şi continuă eforturile pe termen lung ale companiei de educaţie în domeniul media.

Iniţiative similare sunt derulate şi în Franţa, Germania, Italia, Belgia sau Polonia, iar materialele sunt disponibile în toate limbile ţărilor Uniunii Europene, plus rusă, arabă şi turcă.

Platforma de prebunking a Google a fost realizată cu sprijinul Jigsaw, o entitate în cadrul gigantului american, care are ca scop cercetarea societăţilor deschise şi ameninţărilor la adresa lor, precum şi dezvoltarea de instrumente experimentale şi noi tehnologii care să ajute la protejarea acestora.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top