Apple, Dell, HP, Samsung şi Lenovo sunt printre cele 110 firme autorizate de India pentru a importa laptopuri, tablete şi PC-uri, conform unui nou sistem menit să monitorizeze livrările, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Şi Acer, Xiaomi, IBM şi ASUS au obţinut autorizaţii de import, adaugă sursele, în condiţiile în care noul „sistem de gestionare a importurilor” va intra miercuri în vigoare.
Ţara din sud-estul Asiei anunţase luna trecută un nou sistem pentru laptopuri, tablete şi PC-uri, după ce planul anterior de restricţionare a importurilor a provocat critici din partea industriei şi a SUA.
Firmele trebuie să înregistreze cantitatea şi valoarea importurilor pe un portal, autorizaţia fiind validă până în septembrie 2024.
Ministerul Comerţului din India nu a răspuns solicitărilor de a confirma informaţia.
În perioada aprilie-iunie 2023, importurile de electronice, categorie care include computere personale, tablete şi laptopuri, s-au cifrat la 19,7 miliarde de dolari, în creştere cu 6,25% în ritm anual. Per total, importurile de electronice reprezintă între 7% şi 10% din importurile totale de mărfuri ale Indiei.
Monitorizarea importurilor se adaugă altor politici guvernamentale destinate creşterii producţiei locale prin oferirea de stimulente. Autorităţile de la New Delhi au prelungit termenul limită până la care companiile se pot înscrie într-un program de stimulente financiare în valoare de 170 de miliarde de rupii (2,1 miliarde de dolari) şi care vizează investiţiile mari în producţia de echipamente informatice hardware, categorie ce include produse precum laptopuri, tablete, PC-uri şi servere. Această schemă de stimulente este o componentă crucială din strategia Indiei de a deveni o mare putere în lanţul global de aprovizionare cu electronice, autorităţile de la New Delhi mizând pe o producţie anuală de 300 de miliarde de dolari în 2026.
Noile reglementări nu se aplică smartphone-urilor.
Companii cum ar fi Dell, HP, Lenovo Group Ltd., Foxconn Technology Group şi Asustek Computer Inc au căutat să obţină subvenţii pentru a fabrica laptopuri, tablete şi alte echipamente informatice hardware în India.