Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut, în primele patru luni ale anului, atât ca serie brută cu 0,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1,9%, față de intervalul similar din 2025, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mare datorită creșterilor înregistrate la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+1,3%) și la comerțul cu autovehicule (+0,8%). Activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor au rămas la același nivel. Comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor a scăzut cu 16,4%.
Pe de altă parte, volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în luna aprilie a acestui an, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 9,5%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (-11,9%), activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (-9,5%) și la comerțul cu autovehicule (-8,6%). Comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor a crescut cu 3,5%.
Și volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna aprilie 2026, comparativ cu luna precedentă, a scăzut cu 2,9%.
Potrivit statisticii oficiale, volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în luna aprilie 2026, comparativ cu luna aprilie a anului trecut, a înregistrat o creștere cu 1,4%, datorită creșterilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (+3,3%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+0,4%). Scăderi au înregistrat: comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (-25,9%) și activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (-3,2%).
Volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna aprilie 2026, a înregistrat o creștere cu 2,1% față de luna aprilie a anului precedent.