Actualitate

Mai sunt și vești bune. Exportul de mărfuri a crescut în primele două luni din 2024

export cereale

Unul dintre cei mai mari transportatori din România şi din Europa a raportat o creştere de 22% a exportului de mărfuri, în primele două luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023.

Potrivit unui comunicat de presă al DSV Road, parte a Grupului DSV, segmentul de export este susţinut, în mare parte, de industria auto şi industria electronică, unde există o cerere mai ridicată pentru transport către Europa, punctează reprezentanţii companiei.

Astfel, printre cele mai exportate produse sunt vehiculele şi componentele auto, dar şi echipamentele electronice de consum la componente IT şi echipamentele industriale. O tendinţă de creştere se remarcă şi în domeniul agriculturii, fiind exportate cereale, legume şi fructe, dar şi utilaje agricole. Alte tipuri de produse care merg la export sunt: materiale plastice şi din cauciuc, produsele textile, metale şi articole din metale.

Piaţa pe care România exportă cel mai mult continuă să fie, în ultimii ani, Germania, urmată de Italia, Ungaria şi Franţa, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În 2022, valoarea exporturilor către aceste state a fost de aproape 40 de miliarde de euro.

„Pe fondul creşterii exportului, creşte şi cererea pentru transportul de tip grupaj, preferat pentru flexibilitatea de a transporta cantităţi diferite, între 30 kg şi 3.000 kg, fără obligaţia închirierii unui camion întreg. Grupajul este preferat şi pentru posibilitatea de a reduce cheltuielile de transport cu până la 80%. Acesta este urmat de transportul intermodal, prin folosirea combinată a trenului şi a camionului, şi a celui full truck load, cu încărcări complete. De altfel, un interes crescut al IMM-urilor este şi pentru soluţia de Green Transport, acestea urmând trendul companiilor multinaţionale cu programe de sustenabilitate şi strategie ESG de a opta pentru transport de mărfuri pe bază de biocombustibil. Totodată, IMM-urile apelează la analiza impactului asupra mediului prin mărfurile transportate, folosind aplicaţia CO2 Reporting Tool, prin care este calculată cantitatea de emisii de CO2, primind astfel consultanţă pentru optimizarea lanţului logistic”, se arată în comunicatul citat.

DSV Road este unul dintre cei mai mari transportatori din România şi Europa, ce oferă servicii complete de transport – regim grupaj, încărcare parţială (less than truckload) şi încărcare completă (full truck load), dar şi servicii de transport pe bază de combustibil bio.

Parte din grupul danez DSV Global Transport & Logistics, compania DSV are activitate în 13 oraşe din România.

DSV Road are ca obiectiv reducerea cu până la 40% a cantităţii de emisii de carbon până în 2030, inclusiv în România. Pentru atingerea acestui obiectiv, la nivelul grupului DSV este disponibil un fond de finanţare în valoare totală de un miliard de coroane daneze (peste 134 milioane de euro), din care pot fi atrase investiţii în programe de ESG, de reducere a CO2 şi de protejare a mediului în România.

România este una dintre cele mai importante pieţe din regiune pentru grupul danez DSV, prezent local de aproape 30 de ani. Pentru 2024, compania DSV Road estimează o creştere cu 10% a afacerii, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 80 de milioane de euro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top