Aproximativ 70% dintre antreprenori se aşteaptă ca impozitul pe venitul din salarii să crească în următoarele 12 luni şi două treimi dintre aceştia estimează o majorare a impozitului pe profit, arată datele Barometrului Antreprenorilor New Money INSCOP, prezentate marţi în cadrul unei conferinţe de presă.
„Antreprenorii sunt conectaţi la dezbaterea din societatea românească cu privire la sustenabilitatea deficitelor, aşteptările în general la finalul unor cicluri electorale. Întotdeauna aceste tipuri de percepţii le regăsim, de regulă, în anii electorali. Avem 70% dintre antreprenori care declară că se aşteaptă ca impozitul pe venitul din salarii să crească fie foarte mult, fie puţin în următoarele 12 luni. În ceea ce priveşte impozitul pe profit, două treimi dintre antreprenori (66%) cred că impozitul pe profit va creşte puţin sau chiar va creşte foarte mult, o intensitate destul de ridicată în ceea ce priveşte ponderea celor care cred că va creşte foarte mult (25%). Referitor la impozitul pe dividende, acelaşi tablou. Aproape 70% dintre respondenţi consideră că, în următoarele 12 luni, aceste taxe vor creşte. În ceea ce priveşte TVA, vedem o intensitate mai redusă. Cei mai mulţi cred că TVA va rămâne neschimbată, însă avem o treime care consideră că va creşte puţin. Când vorbim despre TVA, vorbim despre o taxă aplicată întregii populaţii şi, atunci, aşteptările cu privire la presiunea fiscală sunt mai moderate. Antreprenorii consideră că o astfel de taxă ar avea şanse mai mici să fie aplicată, în condiţiile în care este afectată întreaga populaţie. Cu toate acestea, aproape 50% dintre antreprenori consideră că există posibilitatea ca TVA să crească în următoarele 12 luni”, a declarat marţi Remus Ioan Ştefureac – preşedinte INSCOP, România.
În ceea ce priveşte dobânda la credite, preşedintele INSCOP a precizat că 11% dintre antreprenori consideră că va creşte foarte mult, 34% că va creşte uşor, 18% dintre oamenii de afaceri cred că va rămâne la fel, 20% că va scădea uşor, iar 15% că va scădea mult. Astfel, aproximativ 45% dintre antreprenori consideră că, în următoarele 12 luni, va creşte dobânda la credite.
Referitor la percepţia cu privire la cursul de schimb leu-euro, 50% dintre antreprenori consideră că va creşte uşor, 5% va creşte mult, iar 35% că va rămâne la fel.
Datele barometrului realizat în România au fost culese în perioada 13-25 august pe un eşantion de 1.450 de antreprenori, reprezentativ pentru antreprenorii din România.
„O primă întrebare pe care am adresat-o a fost: În ce direcţie credeţi că se îndreaptă lucrurile în România? 28-29% dintre antreprenori consideră că lucrurile merg către o direcţie bună, iar 66-67% dintre antreprenori într-o direcţie greşită. Cifrele seamănă foarte bine cu modul în care populaţia generală evaluează direcţia în care merge merge ţara”, a menţionat Ştefureac.
În ceea ce priveşte percepţia situaţiei economiei, respectiv direcţia ţării, 28,9% dintre antreprenori cred că România se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 66,8% sunt pesimişti în legătură cu viitorul ţării. Circa 4,3% reprezintă ponderea non-răspunsurilor.
Întrebaţi cum apreciază situaţia economiei României faţă de acum 1 an, 1% dintre participanţii la sondaj sunt de părere că situaţia este mult mai bună, 12,7% că este mai bună, iar 15,8% că situaţia este la fel. Aproximativ 44,7% consideră că situaţia economiei naţionale este mai proastă faţă de acum 1 an, iar 24% că este mult mai proastă. Circa 1,7% dintre participanţii la sondaj nu ştiu sau nu pot aprecia, iar 0,1% nu răspund la această întrebare.
În ceea ce priveşte evoluţia economiei României în următoarele 12 luni, 0,8% dintre antreprenorii intervievaţi cred că situaţia economiei în următoarele 12 luni va fi mult mai bună, 13,4% că va fi mai bună şi 21,1% că va fi la fel. Pe de altă parte, 35,3% dintre participanţii la sondaj sunt de părere că situaţia va fi mai proastă, iar 26,1% că situaţia va fi mult mai proastă. Aproximativ 3,2% nu ştiu sau nu pot aprecia.
Referitor la situaţia financiară a companiei faţă de acum 1 an, 3,2% dintre antreprenorii chestionaţi apreciază că situaţia financiară a companiei lor este mult mai bună faţă de acum 1 an, 25,3% că este mai bună, iar 33,9% că este la fel. Circa 27,6% spun că situaţia financiară a companiei lor este mai proastă, iar 7% că este mult mai proastă.
Cât priveşte situaţia financiară a companiei lor în următoarele 12 luni, 6,3% dintre cei intervievaţi estimează că aceasta va fi mult mai bună, 32,3% mai bună, iar 37,3% la fel. Aproximativ 16,3% se aşteaptă ca situaţia financiară a companiei lor în următoarele 12 luni să fie mai proastă, iar 5,1% să fie mult mai proastă.
Totodată, 24,4% dintre antreprenorii chestionaţi estimează că vor angaja personal în următoarele 12 luni, iar 62,6% că vor păstra acelaşi număr de angajaţi. Doar 11,1% estimează că vor trebui să concedieze personal în următoarele 12 luni.
Mai mult de jumătate (55,4%) dintre antreprenorii intervievaţi declară că, în ultimele 12 luni, compania lor a investit resurse în dezvoltarea / extinderea activităţilor, în timp ce 44,4% spun că nu au făcut astfel de investiţii.
Pe de altă parte, circa 29,7% dintre antreprenorii chestionaţi sunt de părere că numărul controalelor din partea autorităţilor statului (ANAF, ANPC, Garda de Mediu) o să crească foarte mult în următoarele 12 luni, 28,9% că o să crească puţin, iar 35,2% că o să rămână la fel. Circa 2,3% cred că numărul lor o să scadă puţin, iar 1,7% că o să scadă foarte mult.
Barometrul Antreprenorilor New Money INSCOP, cel mai amplu demers de evaluare sistematică a opiniilor antreprenorilor din România, a fost lansat în cadrul conferinţei „Barometrul antreprenorilor care construiesc viitorul – România & Republica Moldova”. Barometrul, care va fi realizat de două ori pe an, prezintă opiniile antreprenorilor cu privire la evoluţia economiei româneşti, a serviciilor publice şi a propriei afaceri, relaţia cu UE şi Republica Moldova.
Proiectul este realizat cu sprijinul German Masall Fund, Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, Parteneriate pentru Noua Economie, Newmoney.ro, Informat.ro şi Strategic Thinking Group.