Actualitate

Ministerul Muncii: Sunt tot mai multe femei pe posturi de conducere

Toţi cei care muncesc merită să fie remuneraţi corect, indiferent de gen, iar construirea unui mediu de muncă echitabil şi incluziv pentru femeile din România este una dintre priorităţile mandatului, a afirmat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii, numărul femeilor care acced pe funcţii de conducere este tot mai mare în România, conform datelor Inspecţiei Muncii. Astfel, decalajele salariale dintre femei şi bărbaţi sunt tot mai reduse.

„Ştiu că nu este uşor pentru femei să fie în acelaşi timp salariate sau antreprenor, soţii şi mame. De aceea mi-am propus, ca ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale, să sprijinim ocuparea femeilor în muncă, dar, în acelaşi timp, să promovăm o cultură a egalităţii de gen în mediul profesional, să eliminăm stereotipurile şi să sprijinim măsurile prin care se asigură plata egală pentru muncă egală. Toţi cei care muncesc merită să fie remuneraţi corect, indiferent de gen. Femeile sunt harnice, competente, tenace, creative şi curajoase. Construirea unui mediu de muncă echitabil şi incluziv pentru femeile din România este una dintre priorităţile mandatului”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Astfel, în februarie 2024, media salarială pentru femei a ajuns la 6.026 de lei, depăşind pentru prima dată media salarială pentru bărbaţi (5.804 lei). În urmă cu numai cinci ani, în februarie 2019, media salarială pentru femei era de 3.648 de lei, în vreme ce media salarială pentru bărbaţi era mai mare, respectiv de 3.819 lei – salarii brute declarate în REGES de către angajatori.

În ceea ce priveşte numărul contractelor individuale de muncă pentru femei, se constată de la an la an o creştere continuă a acestora, la fel ca şi a numărului de angajate.

„În februarie 2024, numărul contractelor de muncă pentru femei a ajuns la 3.315.252 (faţă de cele 3.346.365 de contracte pentru bărbaţi), iar cel al femeilor salariate a ajuns la 2.746.988 (faţă de 2.935.948 salariaţi bărbaţi). În februarie 2019, erau 3.189.529 de contracte individuale de muncă încheiate de femei (faţă de 3.219.385 CIM încheiate de bărbaţi), iar cel al femeilor salariate a fost de 2.673.896 (faţă de 2.865.532 bărbaţi)”, arată datele ministerului.

Potrivit sursei citate, în urmă cu 10 ani, la 1 martie 2014, erau înregistrate 2.823.976 de contracte individuale de muncă pentru femei şi în evidenţe erau 2.451.071 de femei salariate.

„Se constată o creştere constantă şi în ceea ce priveşte numărul femeilor care ocupă funcţii de conducere. Dacă la 1 martie 2014 erau 178.027 de femei cu funcţii de conducere, la aceeaşi dată din 2019 s-a ajuns la 212.808 şi la 243.013 în 2024”, susţin reprezentanţii ministerului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top