Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a încheiat anul 2024 pe profit, dar nu se vor repartiza dividende către acționari ci banii vor fi folosiți pentru creșterea rezervelor financiare ale companiei, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al PAID, Nicoleta Radu.
‘N-am obținut rezultate financiare atât de bune, dar noi nu suntem neapărat, să zicem, focusați pe rezultatele financiare. Noi suntem în mod special focusați pe dezvoltarea companiei, pe dezvoltarea gradului de cuprindere, deci a sustenabilității operaționale. Nu vă pot da încă o cifră, dar suntem pe profit. Un profit mic, dar aici este o altă poveste, pentru că unul dintre cele mai importante roluri ale noastre este să creștem rezervele financiare ale companiei. În general, minimum 92% din profit se duce în rezervele companiei. Au fost ani în care 100% din profituri s-au dus în rezervele companiei, iar 2024 va fi un an în care toate profiturile vor fi repartizate în rezerve, deci nu se vor repartiza dividende către acționari. De altfel, nici anul acesta, nici în următorii doi ani nu vom repartiza dividende către acționari. Și asta tocmai pentru că nu e clar cât de suficient este acest cost de 130 lei pentru a acoperi riscurile asumate’, a explicat Nicoleta Radu.
În ceea ce privește anul 2025, ea a subliniat că va fi unul provocator și de aceea conducerea companiei este rezervată în a estima o performanță financiară superioară anilor trecuți, preconizând un rezultat financiar modest.
‘Când vorbim despre PAID, vorbim despre o asigurare destul de complexă, pentru că vorbim de dezastre naturale, de catastrofe naturale și vorbim de un context de factori, de un mix de factori destul de variați care pot influența performanța financiară a companiei. Depinde foarte mult de numărul de evenimente naturale care apar în lume și care influențează partea de reasigurare. Datoria noastră este să estimăm cât mai bine acest context și, din punctul nostru de vedere, 2025 estimăm că va fi un an destul de provocator și de aceea suntem destul de rezervați în a estima o performanță financiară superioară anilor trecuți. Mai degrabă estimăm un rezultat financiar modest și ne asumăm pe deplin această afirmație. De ce spun asta? Contextul intern economic ar putea determina o deteriorare a veniturilor populației, o scădere a puterii de cumpărare a populației, drept pentru care numărul de polițe ar putea scădea sau ar putea rămâne constant. De asemenea, inflația va influența foarte mult prețul materialelor de construcție și deci va influența nivelul plății daunelor’, a atenționat directorul PAID.
Totodată, a adăugat ea, situația este și mai incertă în ceea ce privește contextul internațional, pentru că orice eveniment major natural ar putea influența semnificativ costul cu reasigurarea, care este unul foarte mare pentru companie.
‘Am putea vedea o scădere a creșterii numărului de polițe. Chiar și în condițiile astea, noi estimăm că portofoliul nostru va crește undeva spre 10% Anul ăsta a fost 14%. Deci credem că acest acest trend de creștere nu va mai fi la fel ca anul anterior’, a punctat Nicoleta Radu.
Potrivit acesteia, în ultimul an performanța companiei a fost una certă și acțiunile au devenit mult mai atractive. Anul trecut, a menționat ea, din 37% din participațiile acționarilor care erau în faliment au fost vândute 31,5%.
‘Este un lucru care nu mai trebuie demonstrat, că PAID a crescut foarte mult în ultimul timp, rezervele companiei au crescut semnificativ, portofoliul a crescut. În ultimii doi ani am făcut majorări semnificative de capital social. În doi ani de zile, din rezervele companiei, am mărit capitalul social ajungând la o valoare de zece ori mai mare’, a mai spus directorul PAID.
În ceea ce privește tendințele anticipate pentru industria asigurărilor de locuințe în 2025, aceasta a reiterat că în acest an contextul extern este unul total impredictibil, fiind destul de volatil, ceea ce determină modificări față de 2024 în evoluția creșterii pe zona asigurărilor.
‘Cu toate acestea, în zona asigurărilor de locuințe, așa cum am spus, nu suntem atât de optimiști cât am fost până acum, dar estimăm totuși o creștere de 10% pe zona portofoliului nostru, pentru că mizăm în continuare pe activitățile noastre de informare a populației’, a conchis Nicoleta Radu.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.
PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin asocierea a 13 societăți de asigurare ( Ardaf, ABC Asigurări, Astra Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări și Uniqa Asigurări).
Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: – Cutremur – Inundații – Alunecări de teren.
Activitatea societății de asigurări PAID în România a început în februarie 2010, iar prima zi de emitere a asigurărilor obligatorii pentru locuințe a fost în data de 15 iulie 2010.