Dezvoltatorii au în construcție în România proiecte industriale și logistice care însumează mai mult de jumătate de milion de metri pătrați, cu termen de livrare până la finalul anului viitor, aproape 60% din această suprafață fiind deja preînchiriată. Reducerea proiectelor dezvoltate speculativ ar putea pune presiune pe costul de închiriere în următoarea perioadă, mai ales că, deși România a înregistrat după pandemie una dintre cele mai spectaculoase creșteri ale cererii de spații industriale și logistice din Europa Centrală și de Est, chiriile au rămas cele mai mici în regiune, după cum arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Astfel, aproximativ 555.000 de metri pătrați de parcuri industriale și de logistică sunt în prezent în construcție, proiecte ce vor fi livrate începând din ultimul trimestru al acestui an și până la finalul lui 2024, din care 315.000 metri pătrați sunt deja precontractați. București (154.000 metri pătrați), Brașov (108.000 metri pătrați), Bacău (50.000 metri pătrați), Slatina (50.000 metri pătrați) și Timișoara (34.000 metri pătrați) sunt principalele orașe în care dezvoltatorii vor efectua noi investiții de acest tip în următoarele 15 luni.
Andrei Brînzea, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox: ”Pe fondul incertitudinilor economice care continuă să afecteze planurile de extindere ale chiriașilor, dezvoltatorii pot adopta, cel puțin pe termen scurt, abordări mai prudente atunci când vine vorba de începerea de noi investiții industriale și logistice. Această prudență se poate vedea și în celelalte piețe din regiune, regiune în care suprafața spațiilor nou livrate s-a redus cu 16% în primele 9 luni ale acestui an comparativ cu același interval din 2022. Pe termen mediu însă, estimăm o creștere a apetitului dezvoltatorilor pentru noi investiții, având în vedere că asistăm deja la reducerea inflației și stabilizarea costurilor de finanțare, elemente ce ar putea stimula nevoile chiriașilor pentru noi spații industriale”.
În primele nouă luni ale anului au fost construite proiecte noi totalizând 252.000 metri pătrați, dar având în vedere planurile dezvoltatorilor până la sfârșitul anului, planuri ce vizează finalizarea a încă 185.000 metri pătrați, activitatea de dezvoltare din 2023 va fi cu 46% nivelul din 2022, când 821.000 metri pătrați de astfel de spații au fost livrate.
Activitatea de dezvoltare de spații industriale și logistice în principalele hub-uri din țară
Subpiață | Stoc (mp) | Proiecte finalizate (mp) | Proiecte în construcție
(mp) |
București | 3.403.000 | 123.000 | 154.000 |
Timișoara | 742.000 | 10.000 | 34.000 |
Cluj – Napoca | 420.000 | – | – |
Ploiești | 396.000 | 9.000 | 24.000 |
Brașov | 372.000 | 18.000 | 108.000 |
Pitești | 284.000 | – | – |
Sibiu | 161.000 | – | 9.000 |
alte orașe | 1.062.000 | 92.000 | 226.000 |
ROMÂNIA | 6.840.000 | 252.000 | 555.000 |
Sursa: Industrial Marketbeat Q3 2023, Cushman & Wakefield Echinox Research
În ceea ce privește cererea, în perioada ianuarie-septembrie 2023 au fost închiriate spații industriale și logistice ce au totalizat 716.000 metri pătrați, cu 22% sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. Cererea nouă continuă să fie principalul motor al pieței, cu o pondere de peste 70% din suprafața totală închiriată în primele 9 luni ale anului curent.
Raportat la evoluția cererii din Europa Centrală și de Est (Polonia, Cehia, România, Ungaria, Slovacia, Bulgaria), activitatea de închiriere din piața locală a avut cea mai mare creștere în perioada 2020-2023 comparativ cu nivelul pre-pandemie. Astfel, media trimestrială a cererii de spații industriale și de logistică la nivel național a crescut de 254% începând cu anul 2020, la 267.000 metri pătrați vs. 75.400 metri pătrați media trimestrială din perioada 2010-2019.