România trebuie să vină cu instrumente financiare diferite pentru a atrage şi a mobiliza investiţii, în condiţiile în care nu se mai poate baza doar pe fonduri europene, iar cele de convergenţă probabil nu vor mai exista, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Mihai Precup, secretar de stat în Cancelaria prim-ministrului şi preşedintele Consiliul Interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat.
El a făcut referire la Real Estate Investment Trust (REIT), care reprezintă o formă juridică specifică pentru companiile publice care deţin active imobiliare şi distribuie aproape în totalitate veniturile obţinute din exploatarea acestor active către acţionarii lor sub formă de dividende, fiind reglementată de un cadru legislativ clar.
Proiectul de lege privind societăţile de investiţii imobiliare a trecut de Senat şi se află în dezbatere la Camera Deputaţilor.
Secretarul de stat a subliniat că o astfel de legislaţie este foarte importantă pentru piaţa de capital, pentru investitori, în condiţiile în care sectorul construcţiilor generează peste 8% din PIB-ul României.
„Pe piaţa de capital noi avem bani, nu e o problemă de bani sau neapărat de deponenţi noi. Nu avem foarte multe oportunităţi. Am văzut la listarea Hidroelectrica, a fost suprasubscrisă. Avem nevoie de noi oportunităţi şi, aşa cum s-a arătat, prezenţa unui REIT pe piaţa de capital va încuraja mai mulţi investitori sau mai mulţi actori din domeniul real estate să fie prezenţi, să fie acolo. Pe de altă parte, aduce guvernanţă şi transparenţă, ceea ce într-o companie care nu este listată la bursă, e mai greu de monitorizat. Pe piaţa de capital ai un gardian, Bursa de Valori, ai investitori care se uită – şi se generează valoarea adăugată pentru investiţii. Eu cred foarte tare că un guvern trebuie să se uite la a crea bogăţie pentru a avea de unde să o distribuie”, a menţionat Mihai Precup, la conferinţa „Prima discuţie a mediului de business despre REIT: instrumentul care conectează piaţa imobiliară din România cu potenţialul de dezvoltare prin piaţa de capital”, organizată de Bursa de Valori Bucureşti şi Meta Estate.
Potrivit acestuia, chiar dacă aceste REIT-uri au anumite avantaje fiscale, ele vin cu un pachet legislativ consolidat care protejează atât investitorii, fie de retail, cât şi proprietarul REIT-ului, cel care gestionează, management-ul acestuia.
„Dezvoltând acest sector, generezi bogăţie, iar după aceea, guvernul să o genereze înspre oameni, mai departe. După cum spuneam, bani sunt pe piaţa de capital. Avem nevoie de mai multe instrumente financiare. Avem nevoie de o sofisticare a instrumentelor financiare pentru că vrem să fim parte la OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, n.r.). Ştiţi foarte bine, în următorii ani, România, probabil în termeni de PIB per capita va depăşi media europeană. Trebuie să venim cu instrumente financiare diferite pentru a trage şi a mobiliza investiţii. Nu putem să ne bazăm doar pe fonduri europene sau pe cele de convergenţă care nu vor mai fi la un moment dat. Trebuie să venim cu instrumente financiare mai sofisticate, care să mobilizeze capital”, a mai spus secretarul de stat.
El a subliniat că majoritatea ţărilor care fac parte din OCDE generează peste 80% din PIB-ul mondial.
„Avem nevoie să ne apropiem de aceste ţări. Vrem să fim o ţară dezvoltată, avem nevoie de o piaţă de capital mai matură, cu instrumente financiare mai sofisticate, pentru că nu putem să ne bazăm doar pe obligaţiuni Fidelis şi pe cumpărare de acţiuni la companii de stat. Trebuie să venim cu alt tip de instrumente financiare”, a explicat acesta.
În opinia sa, acest instrument pe sectorul real estate, imobiliare, construcţii, este cel mai bun în prezent, atât pentru diversificarea instrumentelor financiare, cât şi pentru a mobiliza capital.
Potrivit reprezentanţilor BVB, REIT-urile securitizează investiţiile imobiliare, oferind investitorilor posibilitatea de a deţine o cotă dintr-un portofoliu imobiliar diversificat, beneficiind de aceleaşi avantaje fiscale şi operaţionale ca în cazul deţinerii directe a unei proprietăţi.
În prezent, mediul de business din România este aproape de a beneficia de o astfel de legislaţie, pas care este de aşteptat să ajute investitorii şi companiile locale să deblocheze capitalul necesar pentru proiectele imobiliare, stimulând atât piaţa imobiliară, cât şi economia în ansamblu, precizează sursa citată.