Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au crescut în noiembrie cu 3,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, marcând cel mai rapid ritm anual de creştere din noiembrie 2022, potrivit datelor publicate luni de creditorul ipotecar Nationwide, transmite CNBC.
Faţă de luna precedentă, preţurile au urcat cu 1,2%, depăşind estimările economiştilor.
”Activitatea pe piaţa imobiliară s-a menţinut relativ rezilientă în ultimele luni, numărul de aprobări de credite ipotecare fiind aproape de nivelurile pre-pandemie, în pofida mediului de dobânzi mai ridicate”, a declarat Robert Gardner, economist-şef al Nationwide.
Datele Băncii Angliei au arătat, de asemenea, că în octombrie s-a înregistrat cel mai mare număr de aprobări ipotecare pentru achiziţionarea de locuinţe din august 2022.
Economiştii se aşteaptă ca piaţa imobiliară să se consolideze treptat, pe măsură ce ratele dobânzilor vor scădea moderat, iar salariile vor depăşi creşterea preţurilor la locuinţe.
Guvernul condus de Keir Starmer, aflat la putere din iulie, a promis reformarea sistemului de planificare pentru a accelera construcţia de locuinţe şi a stabilit obiective obligatorii pentru creşterea ofertei de locuinţe. Cu toate acestea, deficitul de locuinţe rămâne un factor care susţine creşterea preţurilor pe termen mediu.