În inima României, acum 3 ani, la inițiativa Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, au fost refăcute toate traseele montane din jurul Sibiului, astfel încât să fie repusă în valoare toată bogăția celor trei munți care îmbrățișează zona: Cindrel, Lotru și Făgăraș.
De ce e unic acest proiect? Pentru că este un exemplu de succes de dezvoltare a unui ecosistem în jurul unei idei, prin crearea unor adevărate experiențe – cât se poate de personalizate – care pot cuprinde, pe lângă drumețiile organizate și îndrumate de ghizi profesioniști, experiențe culinare, cazare în pensiuni rustice sau chiar sub cerul liber, ciclism montan și așa mai departe.
În timp, proiectul a adunat în jurul său o adevărată comunitate, toți membrii fiind îndrăgostiți de natură. Este un exemplu despre cum pasiunile – dar mai ales muntele – adună oameni care împărtășesc aceleași valori și care, cu ajutorul acestor grupuri de montaniarzi, reușesc să le insufle și copiilor lor, creând noi și noi generații de iubitori de drumeții.
Masivul Cindrel e un munte blând, cu poteci oierești și priveliști de poveste. Aici se organizează drumeții pe tot parcursul anului, fiind foarte potrivit pentru începători. Masivul Făgăraș este măreț și dur, impresionant și amenințător. Are acel magnet care îi face mereu pe temerari să se întoarcă la el.
Lotrul e un fel de Cindrel mai necunoscut, mai puțin umblat și mai sălbatic. Fiind mai greu accesibil este mai degrabă un loc pentru persoanele cu mai multă experiență și în căutare de aventuri exclusiviste și mai solitare.
Sunt mai multe programe, despre care puteți afla detalii accesând www.aniidrumetiei.ro. Pe site vă puteți înscrie la oricare dintre programele curente ale proiectului.