România continuă să urce în clasamentul bunăstării europene, ajungând anul trecut pe poziția a paisprezecea între cele 27 de state membre ale UE. O evoluție pozitivă a avut loc și în ceea ce privește PIB pe cap de locuitor, unde suntem pe locul 21. Sunt aceste performanțe reale (și dacă da, cât sunt de sustenabile) sau doar statistici îndoielnice? Nu în ultimul rând, ce se întâmplă cu vecinii unguri, care au ajuns codașii Uniunii?
Sună complicat la prima vedere, dar de fapt este destul de simplu. Consumul individual efectiv ajustat cu puterea de cumpărare (pe scurt, AIC) este un indicator calculat de institutul de statistică al UE și reprezintă totalitatea bunurilor și serviciilor consumate de o gospodărie. Pentru a stabili valoarea reală a acestora sunt luate în considerare prețurile medii dintr-o țară (care variază, evident, semnificativ, fiind de exemplu mult mai mari în nordul continentului decât în sudul și estul acestuia). Pentru 2023, Eurostat a stabilit că AIC a fost în România 89% din media UE, respectiv mai mare decât în toate celelalte state fost comuniste cu excepția Lituaniei, dar și peste Grecia (79%), Malta (85%), Spania și Portugalia (88% fiecare). Față de 2022 am urcat cu un punct procentual și o poziție în clasamentul UE (fiind acum pe locul 14).
Nu la fel de bine stau vecinii maghiari, care au atins anul trecut un AIC de 70% din media UE și s-au plasat pe ultimul loc din UE (în scădere două puncte procentuale și o poziție față de 2022). În afară de Ungaria, cel mai prost la acest capitol au stat în 2023 Bulgaria (73%) și Slovacia și Letonia (75% din media Uniunii fiecare). De partea cealaltă se află țări precum Luxemburg (138%), Germania (119%), Austria (118%), Olanda (116%) ori Belgia (115% din media UE).
Performanță și pentru PIB
Lucrurile arată bine pentru România și în ceea ce privește produsul intern brut pe cap de locuitor (ajustat, la rândul său, cu puterea de cumpărare). În 2023, acesta a ajuns potrivit Eurostat la 80% din media Uniunii, cu cinci puncte procentuale mai mult decât în anul precedent. Creșterea ne-a așezat pe locul 21 în UE (o poziție în plus față de anul precedent), înainte de Bulgaria (64%), Grecia (67%), Letonia (71%), Slovacia (73%), Ungaria și Croația (76% fiecare). Cum era de așteptat, campioanele sunt Luxemburg (239%), Irlanda (211% – rezultat distorsionat de faptul că aici își au sediile fiscale unele multinaționale gigant), Olanda (130%), Austria (123%), Belgia (118%) și Germania (115% din media UE).
Merită menționat faptul că România a depășit clar Ungaria și la acest capitol. Iar acest lucru nu este important doar pentru că vecinii de la Vest sunt un important partener comercial și unul dintre cei mai mari investitori în economia autohtonă. Contează și faptul că acum două decenii, când maghiarii sărbătoreau intrarea în Uniunea Europeană (la porțile căreia România avea să mai aștepte încă aproape trei ani), Ungaria avea un PIB per capita ajustat cu puterea de cumpărare de 61% din media UE, iar România doar de 32%. Adică de aproape două ori mai mic. Iar în cei douăzeci de ani de atunci țara noastră a reușit să crească acest indicator de 2,5 ori, în timp ce pentru Ungaria el s-a majorat cu doar 25%.
Real sau nu?
Se ivesc, desigur, mai multe întrebări privind datele de mai sus. În primul rând, cât de corecte sunt calculele Eurostat? Dacă unele voci le consideră credibile și profesioniste, alții cred că ar trebui să fim un pic precauți. „Până una alta, Eurostat primește cifrele de la institutele naționale de statistică. Și, că ne place sau nu, INS nu este perfect și au existat nu de puține ori critici la adresa modului în care își configurează eșantioanele și coșurile de consum ori în care procesează informațiile colectate”, spune un sociolog bucureștean. Un raport pentru investitori lansat în toamna lui 2023 de BCR a menționat la rândul său problemele INS, vorbind despre calitatea datelor strânse și analizate de acest institut (cel puțin în cazul PIB) ca „rămânând în continuare cel puțin slabă și supusă unor revizuiri frecvente și de amploare”.
Totuși, indiferent că ne încredem în statistici sau nu, este evident că ceva se întâmplă în România în cea ce privește bunăstarea. Și asta se vede nu doar în marile orașe, unde mallurile și restaurantele sunt pline, iar străzile sunt invadate de mașini scumpe. Și nu doar la munte sau la mare, unde stațiunile sunt deseori luate cu asalt. Ci și în țară, în orașele mici sau în zonele rurale, unde apar tot mai multe case noi sau renovate și unde tot mai mulți localnici încep să aibă preocupări și aspirații asemănătoare clasei de mijloc europene.
Sorin Cace, directorul adjunct al Institutului de Cercetare a Calității Vieţii (ICCV) din cadrul Academiei Române, spune că indicii sunt calculați corect și că, potrivit unor studii, nivelul AIC în România va atinge media UE în 2029-2030. „În același timp, inegalitățile sociale rămân mari și cei mai bogați 10-15% dintre noi au venituri cumulate egale cu cele ale restului populației. Cu toate acestea, progresul este vizibil. Chiar și în cazul celor mai săraci producția pentru autoconsum scade în fiecare an, ceea ce înseamnă că și aceste categorii au găsit surse alternative de venit. În plus, directiva europeană prin care salariul minim va trebui să fie echivalent cu cel puțin 50% din cele mediu va mai ajuta la reducerea disparităților”, explică el.
Evoluție vulnerabilă
O altă întrebare care apare este cât de solidă este evoluția pozitivă a prosperității și, în același timp, a produsului intern brut. Nu e nici un secret că o parte importantă a bunăstării se bazează pe majorarea salariilor bugetarilor (care au urcat cu aproape 13% în 2023 față de anul anterior) și a pensiilor (care au fost mai mari cu 14% anul trecut comparativ cu 2022). Cum tot nici un secret nu este faptul că o parte semnificativă a acestor creșteri este finanțată din credite (datoria guvernamentală a ajuns la 49,8% din PIB la finele lui 2023, față de 48,4% din PIB cu un an în urmă).
„Motorul principal al majorării PIB este consumul, a cărui creștere influențează în mod pozitiv și indicii prosperității. Asta reprezintă o vulnerabilitate pe termen lung, căci o bună parte a consumului se finanțează din împrumuturi și, în același timp, provine din import”, arată Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București. El spune că se aplică în acest moment în economie un model bazat nu pe dezvoltare, pe investiții și pe integrare în lanțurile de producție globală, ci pe cerere. ‚Practic, se speră că un consum mai mare va duce la producție mai mare. Ceea ce presupune să ai antreprenori capabili să transforme acest consum în afaceri localizate în România, ceea ce e greu în lipsa unui cadru fiscal stabil și predictibil, fără capital și fără un sistem bancar accesibil. Dimpotrivă, industria a ajuns să reprezinte numai 20% din PIB, asta în condițiile în care statele vestice au început să-și restructureze economia bazată pe servicii și să se reindustrializeze”, explică el.
Ungaria, semnele dezastrului?
În ciuda punctelor slabe ale creșterii românești, aceasta există și este palpabilă. Nu la fel stau lucrurile în ceea ce îi privește pe unguri. După cum spuneam ceva mai sus, indicele prosperității individuale a coborât acolo anul trecut, iar PIB-ul pe cap de locuitor a stagnat. Unele voci spun că modelul de creștere bazat pe investiții străine a început să-și arate limitele, mai ales în condițiile în care țara vecină nu are aproape deloc resurse naturale și nici acces la mare.
Alții, însă, cred că este vorba de mai mult de atât. „În Ungaria a fost un amestec de politici care au stimulat cererea cu intervenții brutale ale statului în economie, de la agricultură la industrie și de la prețuri la sistemul financiar-bancar. Pe termen lung, acestea nu pot produce decât ceea ce s-a întâmplat peste tot în lume când au fost luate măsuri de acest tip”, spune Cristian Păun. El crede că lipsa de performanță economică a Ungariei din ultimii ani reprezintă primele semne ale problemelor care vor urma. „Singurul lucru bun, dacă se poate spune așa, este că salariile mai mici și lipsa de alternative fac din țara vecină un loc bun pentru investițiile străine care se relocalizează din China către Europa”, afirmă profesorul de la ASE.
