Energie

Regenerabilele au furnizat mai mult de jumătate din consumul de electricitate al Germaniei

panouri solare
Foto: iStock

Germania a stabilit un nou record în prima jumătate din acest an, generarea de energie regenerabilă acoperind aproximativ 58% din consumul său de electricitate, conform calculelor preliminare realizate de grupul industrial BDEW şi Centrul de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului (ZSW), transmite DPA.

Extinderea energiilor regenerabile are un rol central în eforturile Guvernului german de a-şi îndeplini obiectivele climatice şi de a reduce dependenţa de combustibilii fosili.

Din generarea de energie regenerabilă de 58% în Germania, 24% a venit de la energia eoliană onshore, 14% de la fotovoltaice, 9% de la biomasă, 5% de la energia hidroelectrică, 5% de la energia eoliană offshore şi 1% de la generarea de electricitate din deşeuri municipale.

În perioada ianuarie-iunie 2024, ponderea regenerabilelor în consumul de electricitate din Germania a crescut la 58%, de la 52% în prima jumătate din 2023.

Regenerabilele au avut o pondere importantă în consumul de electricitate al Germaniei în fiecare lună până în iunie, iar din aprilie ponderea a fost de 59%.

„În particular, sistemele fotovoltaice au produs în total 37 miliarde kilowaţi-oră (kWh), o cantitate semnificativ mai ridicată de electricitate decât în anii precedenţi, în urma expansiunii record din 2023”, precizează BDEW şi ZSW.

În iunie, pentru prima dată, sistemele fotovoltaice au generat peste 10 miliarde kWh de electricitate. Şi energia hidroelectrică a generat 12 miliarde kWh de electricitate.

„Datele reprezintă un premiu pentru expansiunea persistentă a energiei eoliene şi fotovoltaice din ultimii ani. Dar, în pofida datelor încurajatoare, generarea electricităţii de la vând şi soare nu este constantă. Trebuie să asigurăm în sistem energie şi în perioadele în care nu străluceşte soarele şi nu bate vântul”, a apreciat Kerstin Andreae, preşedintele Board-ului BDEW.

Obiectivul Germaniei este ca producţia de energie din surse regenerabile să ajungă la 80% din totalul producţiei de electricitate până în 2030.

Cele mai recente știri

To Top