Actualitate

România în alertă. Bolile transmisibile scapă de sub control

Foto: Getty Images

Vaccinarea este considerată cea mai eficientă metodă de prevenție împotriva unor boli grave, prevenind anual aproape 3 milioane de decese și reducând semnificativ costurile tratamentelor. Cu toate acestea, rata de vaccinare în România a scăzut dramatic în ultimii ani, atingând un nivel de alertă care favorizează răspândirea bolilor transmisibile.

Această problemă critică a fost abordată în cadrul conferinței „ROMÂNIA ÎN ALERTĂ – BOLILE TRANSMISIBILE SCAPĂ DE SUB CONTROL”, organizată de Antena 3 CNN, unde experții din domeniu au analizat cauzele scăderii încrederii în vaccinare și posibilele soluții pentru redresarea situației.

„Există această mentalitate de a fi primul, iar corectitudinea nu mai este întotdeauna o prioritate. Trebuie să ne reîntoarcem la specialiști cu încredere. Problema este că, în ultimii ani, chiar și specialiștii au cam dat greș și au ajuns la extreme”, a declarat Cătălin-Viorel Nan, președintele Federației Asociațiilor de Părinți din România.

Pe de altă parte, Valeria Herdea, președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a subliniat rolul familiei în luarea deciziilor legate de vaccinare.

„Cred că prima discuție despre vaccinare trebuie să aibă loc în familie. În România, familia tradițională joacă un rol esențial în deciziile privind sănătatea copiilor. De asemenea, prevenția este un pol-cheie pentru noi, iar educația pentru sănătate este parte integrantă a accesului pacientului la servicii medicale”, a explicat Herdea.

În cadrul conferinței s-a subliniat nevoia unei informări corecte și echilibrate, precum și importanța implicării autorităților în campanii de conștientizare pentru a readuce vaccinarea la un nivel optim și a preveni reapariția unor boli periculoase.

Cele mai recente știri

To Top