Timp liber

S-a lansat Centrul de Resurse pentru Oameni și Planetă, primul centru educațional al fermei bio&co

Ferma bio&co din satul Ciocănari, județul Dâmbovița, și-a deschis porțile de Ziua Recoltei, ocazie prin care a fost lansat proiectul CROP – Centrul de Resurse pentru Oameni și Planetă, o inițiativă educațională dedicată dezvoltării soluțiilor la problemele de mediu și promovării practicilor sustenabile. Proiectul este sprijinit de partenerii Auchan România, Concentrix și Think Human Foundation.

Profesori și elevi din țară și-au manifestat de-a lungul timpului interesul de a vizita ferma, în special în cadrul programului „Săptămâna Verde”, iar solicitările primite au transmis un mesaj important: este nevoie de creșterea conștientizării cu privire la principiile agriculturii organice și economiei circulare. Până acum solicitările au primit răspuns pozitiv, iar datorită sprijinului oferit de partenerii proiectului CROP,  peste 400 de copii vor putea avea acces la centrul educațional al fermei în anul următor.

Statisticile arată că până acum 83% dintre copii și-au exprimat dorința de a participa la cursuri de educație pentru mediu, însă mulți dintre aceștia nu au primit suficient sprijin pentru a-și îndeplini aceste aspirații, relevă un studiu realizat de Salvați Copiii România în 2021. De asemenea, 60% dintre tinerii din România simt că nu au posibilitatea de a acționa împotriva schimbărilor climatice, în contrast cu o medie globală de 40% înregistrată de OECD în anul 2023. În ciuda acestei percepții, 78% dintre copii sunt dispuși să facă schimbări în viața lor pentru a proteja mediul înconjurător​. De aceea proiectul CROP își propune să răspundă acestei nevoi urgente. Amplasat în satul Ciocănari, la doar 30 km de București, centrul educațional este menit să faciliteze accesul la informații și activități interactive care să încurajeze conștientizarea și acțiunea concretă pentru protejarea mediului.

„Crearea centrului educațional CROP în mijlocul naturii, la ferma bio&co unde practicăm agricultură organică, este un eveniment inedit în peisajul educațional din București și chiar la nivel național. Sperăm ca procesul de conștientizare și informare al copiilor, al părinților și al tuturor celor interesați referitor la consumul sustenabil și protejarea mediului să fie unul mult mai eficient datorită componentei practice și învățării experențiale din cadrul acestui proiect.” Lorita Constantinescu, Director de Dezvoltare în cadrul Ateliere Fără Frontiere.

„Suntem onorați să ne alăturăm acestui proiect, fiind pe deplin în acord cu valorile fermei bio&co, precum și aliniați cu obiectivele educaționale și de conștientizare ale centrului, educația copiilor în ceea ce privește alimentația sănătoasă și grija față de mediu fiind parte din misiunea companiei noastre. Credem în astfel de proiecte care vizează tânăra generație, în dezvoltarea comportamentelor sănătoase la această vârstă, și le susținem ori de câte ori avem ocazia” a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan Retail România.

„Prin susținerea proiectului CROP, ne dorim să contribuim la formarea unei generații de tineri mai conștienți de impactul lor asupra mediului. Credem că educația practică este esențială pentru a inspira schimbări reale în comunități, iar voluntarii noștri din Concentrix vor juca un rol activ în desfășurarea activităților educaționale din cadrul centrului. Alături de Think Human Foundation, suntem mândri să sprijinim inițiative care promovează obiceiuri sustenabile și responsabilitatea față de resursele naturale, având convingerea că acest proiect va oferi copiilor șansa de a transforma cunoștințele în acțiuni concrete pentru un viitor mai verde” a declarant Carmen Pufan, Director de Marketing și Comunicare Concentrix.

„Ne-am asumat responsabilitatea creării CROP având în spate experiența acumulata din 2015 de când a fost înființată ferma bio&co. Avantajul unui centru educațional la fermă este că oferă o experiență directă pentru copii, procesul pedagogic fiind ghidat de principiile aplicabilității Copiii folosesc resursele fermei și învață în mod direct despre modelul de agricultură ecologică pe care noi îl practicăm”, atestă Bogdan Mihai, Manager ferma bio & co.

CROP își propune să devină un catalizator pentru dezvoltarea durabilă, abordând teme precum consumul nesustenabil de resurse naturale și gestionarea ineficientă a deșeurilor. Printre activitățile principale ale proiectului se numără:

  • Workshop-uri educaționale pentru copii, acoperind subiecte de interes precum agricultura ecologică, economia circulară și practicile de zero-risipă.
  • Evenimente comunitare deschise publicului, incluzând familii, ONG-uri, artiști și companii, ce vor stimula dialogul asupra problemelor de mediu și soluțiilor durabile.
  • Înființarea unui centru pedagogic complet echipat, cu infrastructura necesară, precum sere, grădini senzoriale, materiale pedagogice, pentru a oferi un mediu de învățare imersiv. Aici, copiii vor putea învăța prin experiențe tactile și vizuale despre agricultura sustenabilă, învățând să se conecteze cu natura și să adopte un stil de viață responsabil față de mediul înconjurător.
  • Proiectul va beneficia, de asemenea, de sprijinul a 40 de voluntari Auchan și 60 de voluntari Concentrix care vor contribui la dezvoltarea infrastructurii centrului și vor facilita desfășurarea activităților educaționale și a evenimentelor.

Beneficiarii proiectului sunt copiii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, iar asociația este deschisă pentru înscrieri pe tot parcursul anului pentru cei interesați care doresc să își înscrie copiii și să fie parte din experiența CROP la ferma bio&co.

Despre ferma bio&co:

Ferma bio&co este o inițiativă a organizației Ateliere Fără Frontiere, o asociație care lucrează cu persoanele greu angajabile cărora le oferă un loc de muncă în atelierele lor dezvoltate în jurul conceptului de economie circulară (educlick, remesh, bio&co) și îi pregătesc pentru piața muncii din România. Persoanele care lucrează la ferma ecologică bio&co sunt adulți din medii vulnerabile, Sărbătoarea Recoltei fiind o ocazie specială prin care munca lor de la fermă este recunoscută de către întreaga comunitate.

În anul 2018, ferma a primit certificarea ecologică pentru cele 5 hectare de teren agricol pe care cultivă  aproximativ 80 de soiuri de legume. Modelul bio&co are la bază principii și valori puternice: OMUL este în centrul tuturor proiectelor.

Cele mai recente știri

To Top