Fundația Eidos, alături de compania internațională de sondare a opinie publice, Atlas Intel, a realizat două sondaje cu privire la starea democrației în România și Republica Moldova. Din rezultatele sondajului aplicat în România reiese că 8 din 10 români cred că cea mai mare amenințare la adresa democrației este corupția. Totodată, sondajul arată că deși democrația este sprijinită ca model guvernamental (79%), românii nu sunt mulțumiți de felul în care ea funcționează (72%). Corupția (80%), interesele oligarhilor locali (34%), lipsa educației(33%) și globalizarea (26%) sunt percepute ca principalele amenințări la adresa democrației în România iar controalele existente pentru a preveni abuzurile de putere nu sunt considerate eficiente de mai mult de jumătate dintre respondenți.
Cristian Movilă, președintele Fundației Eidos, a declarat că „astăzi, pe 20 mai, se fac 33 de ani de la primele alegeri libere din România. Cu acest sondaj am vrut să vedem unde ne situăm după acești ani, ce sprijin are democrația în România și în Republica Moldova și cât de solidă este fundația pe care ea s-a așezat.”
Andrei Roman, fondatorul Atlas Intel, a declarat că „rezultatele sondajului ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru liderii politici și pentru societatea civilă. Chiar dacă opțiunea pro-democrație este copleșitoare atât în România, cât și în Republica Moldova, întrucât marea majoritate a oamenilor înțeleg valoarea democrației și susțin consolidarea instituțiilor acesteia, ei o percep ca fiind disfuncțională și care răspunde slab nevoilor lor. Corupția și incompetența percepută a clasei politice (în mod surprinzător, acest model fiind mai pronunțat în România decât în Rep. Moldova), scăderea performanței în sistemul educațional și erodarea imparțialității și profesionalismului trusturilor mass-media sunt provocări cheie care afectează calitatea democraţiei în ambele ţări. În aceste circumstanțe, riscurile legate de eroziunea democratică sunt în creștere, întrucât actorii politici oportuniști vor încerca în mod inerent să valorifice dezamăgirea generală a populației cu platforme populiste și radicale care ar putea amenința realizările ultimelor două decenii.”
Încrederea românilor
76% dintre respondenți nu cred că instituțiile media din România sunt independente și imparțiale atunci când relatează evenimente și probleme politice, iar când vine vorba de justiție, 40% dintre români consideră că ea a avut un rol important în garantarea și protejarea democrației, dar nu a fost gardianul principal, pe când 30% dintre aceștia percep justiția ca pe o amenințare.
Alianțele NATO și Uniunea Europeană au în continuare sprijin din partea populației și consideră că acestea ajută la protejarea și consolidarea democrației în România, în contextul în care jumătate dintre aceștia consideră că viitorul democrației poate fi amenințat în viitorul apropiat de o țară străină.
Soluții în sprijinul democrației
Românii văd implicarea cetățenilor în consolidarea și îmbunătățirea democrației ca fiind esențială și consideră că tragerea la răspundere a aleșilor prin canale de comunicare sau prin demonstrații publice este cea mai importantă formă de antrenare a mușchiului civic urmată de militarea pentru creșterea investițiilor în educație și în reforma sistemului de învățământ.
Votul online, consultările și referendumurile sunt principalele măsuri democratice adoptate de alte țări pe care românii le consideră relevante în îmbunătățirea democrației în România.
Rezultatele sondajului au fost prezentate sâmbătă, 20 mai, la 33 de ani de la primele alegeri libere din România, în cadrul evenimentului de seară, de la Ateneul Român, parte din inițiativa internațională UNFINISHED Democracy. Pe lângă evenimentul de seară, sub umbrela UNFINISHED Democracy, a mai avut loc o sesiune de consultări civice și o serie de workshopuri dedicate copiilor (Kids for democracy).
Sondajul a fost realizat în perioada 3-10 mai, pe un eșantion de 1600 de oameni, cu o marjă de eroare de +/-2 și un nivel de încredere de 95% .
UNFINISHED Democracy este organizat de Fundația Eidos și Fundația The Democracy and Culture Foundation, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.
Despre Fundația Eidos
Fundația Eidos este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. Eidos operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice. Printre evenimentele organizate de Eidos se numără festivalul multidisciplinar UNFINISHED, expoziția itinerantă World Press Photo și EIDOS Talks.
Despre AtlasIntel
AtlasIntel este o companie de tehnologie specializată pe dezvoltarea de produse de analiză de date pentru inteligență economică și politică. Pe baza unei metodologii proprii pentru selecția aleatorie și post stratificarea și validarea eșantionului, AtlasIntel este un inovator de top în sondajele online. AtlasIntel desfășoară în mod obișnuit sondaje private și publice în Statele Unite, America Latină și Europa. Robustețea metodologiei AtlasIntel este demonstrată de performanța din ultimele cicluri electorale: AtlasIntel a avut cea mai mică eroare medie dintre companiile care au executat sondaje în cursa prezidențială din SUA din 2020; cel mai mic RMSE de la alegerile primare ale Partidului Democrat din SUA din 2020; și cea mai bună performanță în rândul tuturor sondajelor la alegerile prezidențiale din 2019 din Argentina și la alegerile prezidențiale din 2022 din Brazilia. AtlasIntel este singura companie de sondaje de opinie publică exclusiv digitală, cu un rating „A” în clasamentul FiveThirtyEight. AtlasIntel a devenit o sursă de încredere a instituțiilor media din întreaga lume, rezultatele fiind publicate și analizate de o gamă largă de parteneri media, cum ar fi Bloomberg, Washington Post, New York Times, Newsweek, El País, Reuters, Clarín și La Nación.