Actualitate

Sorin Moise, secretar de stat MADR: Principalul obiectiv al Ministerului Agriculturii este asigurarea securității alimentare a românilor

Foto: Lucian Alecu/Jurnalul Național

Principalul obiectiv al Ministerului Agriculturii a fost dintotdeauna asigurarea securității alimentare a românilor, precizează Sorin Moise, secretar de stat MADR, la Conferințele Income Magazine Corporate, evenimentul „Energia verde – sustenabilitate și securitate energetică. Soluţii de evitare a crizelor”, organizate de Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, și săptămânalul Income Magazine.

Principalul obiectiv al Ministerului Agriculturii a fost dintotdeauna asigurarea securității alimentare a românilor și României. Aceasta se poate face doar prin investiții atât din fonduri europene, cât și din Fondul de modernizare și fonduri naționale.

România va avea, în perioada următoare, la dispoziție 6 miliarde de euro pentru investiții în zona de procesare, irigații, dezvoltare a spațiului rural, care vor fi completate cu niște sume din Fondul de modernizare, în valoare de 750 de milioane de euro.

Trebuie să regândim zona de producție de energie și în sectorul agricol, și aceste investiții în sistemele de energie regenerabilă vor lua presiunea și de pe sistemul de energie național pentru că aceste investiții sunt prevăzute și cu stocare pentru a nu pune presiune pe zona de transport de energie.

Să nu uităm că este Legea  254 din 2022 care limitează autorizarea suprafețelor la 50 de hectare. Trebuie să avem în vedere că Ministerul Agriculturii de la acel moment, când lumea a spus că a blocat autorizarea parcurilor de fotovoltaice și până în prezent a mai autorizat 74  de proiecte care au avut documentații complete, conform legislației în vigoare. Legea 21 din 2023 vine totuși cu niște facilități pentru investitori astfel încât din certificatele de urbanism sunt eliminate PUZ-urile și PUD-urile și pot fi autorizate investiții în aceste capacități doar în baza avizelor din certificatele de ubanism. 

Permitem investițiile în zona de energie și agricultură duală, în zona de viticultură și pomicultură și suntem în discuții pentru a extinde către zona de pășuni dar trebuie avute în vedere angajamentele României față de Comisia Europeană pentru a-și menține acele suprafețe de pășuni pe care le-am luat acum ceva timp”, explică oficialul Ministerului Agriculturii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top