Actualitate

Studiu: Unul din 4 studenți lucrează ca să se poată întreține financiar, în timpul studiilor universitare

Aproximativ jumătate dintre studenți vor fi sprijiniți financiar de către familie, în anul universitar care începe în această toamnă, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

Astfel, aproximativ 43% dintre respondenți spun că își vor sprijini copiii, din punct de vedere financiar, pe perioada studiilor universitare, în timp ce peste 30% spun că vor acoperi doar jumătate din cheltuieli, deoarece copiii beneficiază de bursă. Pe de altă parte, 1 din 4 studenți (peste 27%) vor lucra pe perioada studiilor, conform răspunsurilor date în cadrul sondajului.

Dintre domeniile unde au ales să studieze, cei mai mulți dintre studenți au ales să studieze la Politehnică și în domeniul economic (aproximativ 22% la fiecare dintre cele două domenii), opțiunile fiind urmate de medicină (circa 17%), drept (aproximativ 10%) și facultăți de limbi străine.

Aproape jumătate dintre cei care parcurg studiile universitare vor locui la cămin pe timpul studiilor în timp ce aproximativ 29% vor sta cu chirie iar puțin peste 24% vor locui acasă.

Conform sondajului, 4 din 5 studenți au ales să învețe la o facultate de stat în România (aproximativ 79%) în timp ce 14% au ales să urmeze o facultate particulară din țară. Aproape 8% o să urmeze facultatea în străinătate (țările cele mai vizate fiind Anglia, Olanda, Spania, etc.).

Sondajul privind pregătirile pentru începerea anului școlar studențesc a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eșantion de circa 1.200 de respondenți persoane fizice din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. Ca venituri lunare, 50,04% din total respondenți câștigă sub 2,500 lei, 47,53% între 2.500 și 5.000 de lei și doar 2% peste 10.000 de lei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top