Energie

SUA au prelungit termenul limită pentru vânzarea activelor externe ale Lukoil până la 1 aprilie

lukoil

Statele Unite au încetinit procedurile pentru vânzarea activelor internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, cu scopul de a le folosi drept monedă de schimb în negocierile de pace din Ucraina, au declarat pentru Reuters patru surse din apropierea discuțiilor.

Compania Lukoil a fost inclusă pe lista entităților sancționate de SUA în luna octombrie 2025. Această mișcare a forțat gigantul petrolier rus să își vândă activele din străinătate. În conformitate cu sancțiunile americane, Lukoil are termen limită până pe 28 februarie 2026 pentru a-și vinde activele din străinătate.

Joi, Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA va anunța că a prelungit termenul limită, din 28 februarie până la 1 aprilie, pentru încheierea acordurilor de vânzare a activelor externe ale Lukoil, arată un document OFAC consultat de Reuters.

Oficialii guvernamentali americani, ruși și ucraineni nu au făcut niciun progres în discuțiile de la Geneva, Abu Dhabi și Miami din ultimele săptămâni pentru a negocia un acord de pace în Ucraina. Aceste discuții au inclus și sancțiunile SUA care vizează principalul producător de petrol al Rusiei, compania de stat Rosneft, precum și al doilea mare producător Lukoil, potrivit surselor citate de Reuters.

Următoarea rundă de discuții dintre SUA, Rusia și Ucraina este programată să aibă loc în luna martie.

OFAC a prelungit deja de trei ori termenul limită pentru ca potențialii cumpărători să negocieze cu Lukoil pentru activele sale din străinătate, evaluate la 22 de miliarde de dolari, de când Washingtonul a impus sancțiuni celor două companii petroliere rusești, în octombrie anul trecut.

Sancțiunile au forțat vânzarea portofoliului internațional al Lukoil, care include câmpuri petroliere, rafinării și benzinării din Irak până în Finlanda. Vânzarea activelor Lukoil a atras interesul a peste zece ofertanți, de la gigantul petrolier american ExxonMobil și până la fostul proprietar al Pornhub.

OFAC s-a ocupat de vânzarea activelor Lukoil, dar recent procedurile au fost extinse pentru a include o serie de înalți oficiali de la Casa Albă, Trezorerie și Departamentul de Stat, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, fiind implicat mai direct, potrivit surselor citate de Reuters.

La începutul acestei luni, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că serviciile sale de informații i-au spus că trimisul rus Kirill Dmitriev a propus administrației Trump un acord economic evaluat la 12.000 miliarde de dolari. Acest acord include și active Lukoil, ceea ce ar putea complica și mai mult o vânzare, potrivit unei surse din apropierea acestui dosar.

Mai multe companii au semnat acorduri cu Lukoil, inclusiv fondul american Carlyle Group, firma Midad Energy din Arabia Saudită și miliardarul american Todd Boehly, care lucrează cu banca de investiții Xtellus Partners și fondul Alliance Investment Partners. De asemenea, un parteneriat între grupul petrolier Chevron și fondul Quantum Capital Group poartă discuții cu privire la activele Lukoil, dar nu s-a ajuns încă la un acord cu privire la termeni.

Oficial, la finele lunii ianuarie, Lukoil a anunțat că a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei Lukoil International GmbH, care regrupează activele din străinatate ale companiei, către fondul american de private equity Carlyle Group. Acordul nu include activele din Kazahstan, a precizat producătorul rus de energie într-un comunicat. Lukoil a adăugat că tranzacția este supusă aprobărilor de reglementare și că în paralel continuă discuțiile cu alți potențiali cumpărători.

În România, Lukoil deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție.

Cele mai recente știri

To Top