Hyimpulse, un start-up german din sectorul spaţial, a anunţat că a efectuat vineri, cu succes, prima lansare a unei rachete care utilizează parafină pe post de carburant, adică ceară de lumânare, cu scopul de a testa această tehnologie înaintea unui prim zbor orbital la sfârşitul anului 2025, informează AFP.
Mica rachetă SR75, echipată cu o singură treaptă şi având lungimea de 12 metri, a fost lansată din sudul Australiei la ora 05:10 GMT, a anunţat compania Hyimpulse, cu sediul la Heilbronn, în vestul Germaniei, într-un comunicat.
Lansatorul suborbital, care nu este aşadar suficient de puternic pentru a se plasa pe o orbită în jurul Terrei, a fost conceput pentru a atinge altitudinea de 250 de kilometri şi pentru a transporta o încărcătură de 250 de kilograme. Prin această lansare se doreşte să se obţină date despre funcţionarea sistemului de propulsie şi a sistemelor de control.
Prin lansarea de vineri, Hyimpulse, o companie înfiinţată în 2018 şi care are 65 de angajaţi, trimite „un semnal despre capabilităţile Germaniei ca putere spaţială şi lărgeşte accesul Europei la zona spaţiului”, a declarat cofondatorul său Mario Kobald, citat în acelaşi comunicat.
Competiţia este acerbă în Europa în ceea ce priveşte proiectele de minilansatoare spaţiale. În Germania, Hyimpulse concurează cu rachete dezvoltate de Isar Aerospace şi RFA, în Franţa cu rachete produse de Maiaspace şi Latitude, iar în Spania cu dispozitive inventate de PLD Space. Această companie spaniolă a realizat în octombrie 2023 primul său zbor suborbital cu rol demonstrativ.
Pentru a se diferenţia pe această nişă, Hyimpulse mizează pe o propulsie inovatoare, ce combină oxigen lichid şi parafină, „care nu prezintă un risc de explozie”. Parafina este puţin costisitoare şi este folosită o tehnologie mai puţin complexă, potrivit Hyimpulse, care vorbeşte despre „o construcţie a vehiculului lansator care este cu aproximativ 40% mai ieftină decât dacă ar avea sisteme de propulsie convenţionale”.
După datele care vor fi recoltate, acest start-up va perfecţiona dezvoltarea rachetei sale SL1, cu lungimea de 32 de metri şi al cărei zbor inaugural este prevăzut pentru sfârşitul anului 2025. Această rachetă va putea să transporte până la 600 de kilograme de încărcătură utilă până la o altitudine de 500 de kilometri, suficientă pentru a atinge orbita joasă a Pământului.