Asigurări

UNSAR: În primele 9 luni ale anului trecut, prima medie RCA a avut o evoluţie de 5%

euroins rca

Prima medie RCA a avut în primele nouă luni ale anului trecut o evoluţie de 5%, iar dauna medie plătită în baza poliţelor RCA a crescut cu 12%, precizează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.

Precizările vin în urma informaţiilor „trunchiate privind piaţa asigurărilor” transmise miercuri în spaţiul public de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

Astfel, UNSAR cataloghează drept „fake news” informaţia conform căreia în primele 9 luni ale anului trecut, preţul RCA a crescut cu aproximativ 8%.

„În primele 9 luni ale anului trecut, prima medie RCA a avut o evoluţie de 5%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, respectiv 79% faţă de 2021 (pag. 43, Raportul ASF). Desigur, comparaţia cu 2021 este lipsită de sens, căci datele din acel an includeau două companii specializate în RCA care practicau prime nesustenabile şi care, ulterior, au şi intrat în faliment. Pentru falimentele acelor două companii plătesc astăzi toţi şoferii din România prin intermediul FGA – Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Mai mult, să nu uităm şi de impactul inflaţiei în toţi aceşti ani. Ceea ce nu se spune însă este că dauna medie plătită în baza poliţelor RCA a crescut cu 12%, de la 9.583 lei la 10.753 lei, în primele 9 luni din 2023, conform cifrelor oficiale ale ASF (pag. 45)”, explică reprezentanţii UNSAR.

În ceea ce priveşte informaţia conform căreia cheltuielile interne ale asigurătorilor depăşesc 50% din încasări, UNSAR semnalează că, în realitate, conform raportului ASF, rata cheltuielilor pentru achiziţie şi administrare pentru RCA este de 23,25%, în scădere de la 27,48% după primele 9 luni ale anului trecut.

„Principala cheltuială a companiilor de asigurări este, a fost şi va fi cea cu plata daunelor, în vederea onorării obligaţiilor asumate faţă de clienţi. Totodată, prin plata de despăgubiri importante, de aproape 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică (în 2022), asigurătorii din România vin în sprijinul oamenilor şi companiilor”, se menţionează în comunicat.

Totodată, UNSAR consideră „fake news” afirmaţia transportatorilor că piaţa de asigurări este susţinută de instituţiile româneşti, în detrimentul intereselor statutului.

„Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost îngheţate. Iniţial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs. Nu credem că există o altă industrie care se mai află într-o situaţie similară şi nici de unde anume reiese susţinerea instituţiilor româneşti, ‘în detrimentul intereselor statutului’. O astfel de acuzaţie nefondată denotă o lipsă de responsabilitate atât faţă de instituţiile statului, cât şi faţă de publicul larg”, afirmă reprezentanţii asigurătorilor.

COTAR a transmis miercuri un comunicat prin care solicita Guvernului şi Parlamentului să îl schimbe de urgenţă pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, motivul fiind „evidenta legătură a acestuia cu piaţa de asigurări RCA”.

„Premierul României, Marcel Ciolacu, poate demara procedura de revocare din funcţie a lui Bogdan Chiriţoiu de la şefia Consiliului Concurenţei, pentru evidenta legătură a acestuia cu piaţa de asigurări RCA. Companiile multinaţionale vând poliţe RCA cu 250% mai scumpe decât acum 3 ani”, se menţiona în comunicat.

Potrivit organizaţiei transportatorilor, din raportul ASF reiese că, în primele 9 luni ale anului trecut, preţul RCA a crescut cu aproximativ 8%.

„Această creştere a tarifului RCA s-a realizat în timp ce preţurile erau (doar teoretic) plafonate. Consiliul Concurenţei a ales în continuare să nu acţioneze. Dar aceeaşi instituţie acordă un sprijin vădit firmelor de asigurări care vând RCA: Bogdan Chiriţoiu iese public şi solicită Parlamentului plafonarea mascată a preţului la reparaţii – şi, de fapt, distrugerea acestei categorii de servicii”, mai scria în comunicat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top