Asigurări

UNSAR: Mai mult de o jumătate de milion de români sunt protejaţi de o asigurare voluntară de sănătate

legea asigurarilor
Foto: iStock

Numărul persoanelor asigurate printr-o asigurare voluntară de sănătate este în creştere, depăşind 630.000 la finalul anului 2022, arată datele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

„Din ce în ce mai mulţi români sunt protejaţi de o asigurare voluntară de sănătate, având, astfel, acces la servicii medicale de calitate”, precizează reprezentanţii UNSAR.

Astfel, anul trecut, asigurările voluntare de sănătate au fost segmentul care a înregistrat una dintre cele mai mari creşteri la nivelul pieţei de asigurări facultative, cumulând prime brute subscrise în valoare de aproximativ 670 milioane lei, cu circa 35% mai mult decât în 2021.

„Foarte important, şi indemnizaţiile brute plătite de asigurători românilor, în baza acestor poliţe, au crescut anul trecut cu peste 28% comparativ cu 2021. Aceşti bani au acoperit costuri cu serviciile medicale de care au avut nevoie cei care erau protejaţi de o asigurare voluntară de sănătate, sume care, aşadar, nu a mai fost necesar să fie cheltuite din fondul public de asigurări sociale de sănătate”, se mai precizează în comunicat.

Cel mai recent raport publicat de ASF arată că dinamica s-a menţinut şi în primul trimestru din 2023, atât la nivel de subscrieri, cât şi din perspectiva indemnizaţiilor plătite de companiile de asigurări, care au crescut cu 39% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Piaţa asigurărilor de sănătate a evoluat continuu, deşi suntem încă departe de nivelul altor ţări din Europa. Există, în continuare, un potenţial foarte mare de dezvoltare în această zonă, care poate fi accelerat prin politici publice care să încurajeze accesarea acestor soluţii de protecţie”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Asigurările voluntare de sănătate protejează suplimentar bugetul familiei în cazul producerii unei îmbolnăviri sau a unui accident cu consecinţe nedorite şi, adesea, costisitoare.

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Cele mai recente știri

To Top