Actualitate

UNSAR: Românii, tot mai vulnerabili în faţa riscurilor de zi cu zi

Populaţia României este din ce în ce mai vulnerabilă în faţa riscurilor de zi cu zi, care pot conduce la accidente, îmbolnăviri sau chiar la decese şi, într-o astfel de situaţie neprevăzută, o familie din ţara noastră ar avea nevoie, în medie, de 132.000 de lei, conform unei analize realizate de o echipă de experţi independenţi pentru UNSAR.

„Diferenţa dintre resursele financiare necesare şi cele disponibile la un moment dat într-o familie pentru a menţine standardul de viaţă în cazul producerii unui eveniment neprevăzut (deficitul de protecţie) a atins anul trecut valoarea de 137 miliarde euro, în creştere cu 9,2% faţă de 2021, potrivit unei analize realizate de o echipă de experţi independenţi pentru UNSAR. Ponderea în PIB a acestui deficit de protecţie se menţine la un nivel ridicat, de 48%. Concret, într-o astfel de situaţie neprevăzută, o familie din ţara noastră ar avea nevoie, în medie, de 132.000 lei”, se menţionează într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

În ţara noastră, asigurările de viaţă reprezintă doar 16% din totalul pieţei de asigurări şi au un grad redus de penetrare în comparaţie cu celelalte ţări din regiune, semnalează reprezentanţii UNSAR.

De altfel, acordarea deductibilităţilor fiscale pentru primele de asigurare de viaţă de protecţie ar aduce beneficii semnificative pentru populaţie, permiţând menţinerea unui standard decent de trai, diminuând dependenţa populaţiei de beneficiile sociale oferite de stat şi încurajând responsabilitatea individuală, subliniază sursa citată.

„Asigurările de viaţă, cu funcţia lor esenţială de a oferi protecţie, pot ajuta la atenuarea fragilităţii familiilor şi la echilibrarea diferenţelor sociale din România. Interesul în creştere din societate pentru aceste poliţe ne arată că tot mai mulţi români caută soluţii pentru a se proteja în faţa riscurilor”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

În acelaşi timp, românii încep să simtă beneficiile oferite de aceste poliţe. Astfel, în 2022, protecţia financiară oferită prin indemnizaţiile brute plătite în baza asigurărilor de viaţă a crescut cu 25%, până la valoarea de 1,8 miliarde lei.

„Alegerile potrivite, făcute la timp şi în cunoştinţă de cauză, sunt cheia pentru bunăstarea unei familii. În acest context are loc cea de a patra ediţie a campaniei #gatapentruVIATA, o iniţiativă de educaţie financiară dedicată asigurărilor de viaţă şi sănătate şi adresată, cu precădere, familiilor cu copii”, a precizat Roxana Băluţă, specialist Asigurări de Viaţă şi Sănătate şi Coordonator Programe UNSAR.

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Asiguratorii din România, membri ai UNSAR, plătesc despăgubiri de circa 1,8 miliarde euro pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top