Cererea de gaze naturale în Europa va scădea semnificativ în următorii 20 de ani, conform unui studiu realizat de compania de consultanţă Deloitte şi Institutul ecologic german Oeko, transmite DPA.
Până în 2040, cererea de gaze naturale ar putea scădea cu două treimi, iar până în 2050 cu 95%, comparativ cu 2021, susţin autorii studiului.
Estimarea presupune că ţările UE rămân în grafic pentru îndeplinirea ţintelor lor climatice. De exemplu, Guvernul german s-a angajat să atingă neutralitatea climatică până în 2045.
Studiul previzionează că în 2030 Germania încă va avea nevoie de gaze naturale de aproximativ 650 TWh (terrawatt-oră), cu aproximativ o treime mai puţin faţă de nivelul consumat în 2021.
Iniţial, consumul de gaze va scădea în special în sectorul construcţiilor, inclusiv locuinţele private, magazinele şi birourile.
Începând din 2030, conform studiului, industria grea ar putea începe accelerarea trecerii de la gaze naturale la energia neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon.