Actualitate

Unele alimente pentru Paște 2024 ar putea avea prețuri plafonate

Foto: iStock

Românii ar putea avea un Paște mai ieftin anul acesta după ce Guvernul a venit cu propunerea de a plafona o altă serie de produse.

Guvernul pregătește o nouă plafonare a prețului alimentelor. Măsura urmează să se aplice produselor tradiționale care ar putea avea un adaos comercial de maximum 20%. Specialiștii critică măsura executivului. Plafonarea ar putea duce la scumpirea altor alimente și inclusiv la penurii avertizează aceștia.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că pregătește un proiect de lege prin care produsele românești vor avea un adaos comercial de maximum 20%.

Guvernul pregătește acest proiect pentru a crește vânzarea produselor tradiționale românești. Astfel, vrea să îi încurajeze pe români să cumpere produse care sunt făcute la noi în țară.

În prezent, există o listă de 17 produse alimentare de bază care beneficiază de adaos plafonat la 20%. În perioada sărbătorilor pascale ne putem aștepta ca lista să fie extinsă, astfel să regăsim pe ea și produse tradiționale, ca anul trecut.

Măsura propusă de ministrul Agriculturii este criticată de analiști care atrag atenția că ar putea duce la penurie la raft și mai mult ar putea face ca alte alimente să se scumpească dacă vom asista la acest scenariu.

Pe cealaltă parte și cei care produc alimente în România, susțin că ei au costuri mult mai ridicate față de antreprenori din alte țări, asta pentru că în România nu sunt scheme de sprijin care să le reducă costul de producție. Vor exista discuții în perioada următoare la Ministerul Agriculturii și ne așteptăm ca această listă să fie prezentată cât mai curând, în perioada sărbătorilor pascale.

Cele mai recente știri

To Top