Rata anuală a inflaţiei în Bulgaria a încetinit în martie la 3%, de la 3,3% în luna precedentă, ajungând la cel mai redus nivel din iulie 2021, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (NSI), transmit SeeNews şi Novinite.
În ritm lunar, preţurile de consum au urcat cu 0,2% în martie, după un avans de 0,3% luna precedentă. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat pe segmentul „activităţi recreative şi culturale” şi „comunicaţii” (ambele cu 0,9%), şi „transport” (0,8%), iar cel mai sever declin pe segmentele „îmbrăcăminte şi încălţăminte” (minus 0,6%) şi „locuinţă, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (minus 0,5%), conform NSI.
De asemenea, indicii armonizaţi ai preţurilor de consum (IAPC) au încetinit în martie la 3,1%, de la 3,5% în luna precedentă. Aceşti indici sunt un criteriu esenţial pentru stabilitatea preţurilor şi potenţiala aderare a Bulgariei la zona euro.