Consiliul Judeţean Braşov anunţă, luni seară, că operatorul aerian Fly Lili va zbura, din 15 iunie, către München, Nürnberg, Stuttgart, Roma, Salonic şi Istanbul, de pe Aeroportul Braşov. Alte zboturi vor fi lansate în iulie, dar şi la final de an.
”În cadrul unei conferinţe de consultare a mediului de afaceri, organizată luni, 15 aprilie, la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, cu participarea preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, a primarului Oraşului Ghimbav, Ionel Fliundra, a preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, Silviu Costea, şi a conducerii Regiei Autonome „AIBG” reprezentate prin directorul general Constantin Albu şi preşedintele Consiliului de Administraţie Daniel Micu, Cătălin Cotruţ, directorul general al companiei Fly Lili, a anunţat destinaţiile pe care aceasta le va asigura începând cu data de 15 iunie 2024”, a transmis, luni seară, Consiliul JUdeţean Braşov.
Sursa citată a precizat că este vorba despre: München, Nürnberg, Stuttgart, Roma, Salonic şi Istanbul.
Din luna iulie, pe lângă acestea ar urma să fie iniţiate zboruri spre şi dinspre Milano şi Barcelona, în timp ce spre sfârşitul anului 2024 s-ar adăuga destinaţii spre Franţa şi Israel.
Frecvenţa de operare pe care Fly Lili o propune este de trei zboruri pe săptămână pentru fiecare destinaţie.
”Suntem extrem de încântaţi că putem conta pe o consistentă prezenţă a operatorului Fly Lili pe Aeroportul Internaţional Braşov. Le-am transmis oficialilor din conducerea companiei că lucrăm asiduu la dezvoltarea documentaţiilor tehnice necesare pentru extinderea capacităţii noastre aeroportuare, astfel încât să răspundem cererii crescânde de călătorii şi să deservim un număr mai mare de destinaţii. În plus, am stabilit un program continuu de mentenanţă pentru aeronave şi împreună cu ROMATSA asigurăm operarea zborurilor în conformitate cu orarul solicitat de operatorii aerieni. Ne dorim ca Aeroportul Braşov să devină pe zi ce trece o opţiune de top pentru călătorii, asigurând servicii de înaltă calitate şi conexiuni convenabile către destinaţii din întreaga lume”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban.