Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizionarea mondială, transmite Bloomberg.
O serie de mari traderi occidentali de cereale, inclusiv Cargill şi Viterra, au plecat din Rusia anul trecut, după ce guvernul de la Moscova a pus presiuni asupra loc să facă loc pentru firmele locale. Acum chiar şi cel mai important trader privat rusesc de cereale întâmpină dificultăţi în a funcţiona, din cauza disputelor cu statul. Asta pune piaţa în mâinile a câteva companii, dintre care unele au legături cu Kremlinul.
Consolidarea sectorului rusesc al cerealelor s-a accelerat după invazia din Ucraina şi face ca doar patru firme să fie responsabile pentru trei sferturi din exporturile de cereale realizate prin terminalele ruseşti de la Marea Neagră. Asta dă Moscovei şi mai multă influenţă asupra livrărilor de grâu, care sunt cruciale pentru îmblânzirea inflaţiei mondiale a produselor alimentare. De asemenea, face mai dificil pentru traderii străini să obţină informaţii cu privire la situaţia livrărilor ruseşti, într-un moment în care evoluţiile meteo nefavorabile afectează recolta de grâu a Rusiei şi sperie piaţa.
„Dorinţa Rusiei de a controla piaţa materiilor prime este reală iar influenţa sa asupra cerealelor este în creştere”, susţine Dan Basse, preşedinte la firma americană de consultanţă AgResource.
Industria rusească a gazelor naturale a fost întotdeauna dominată de guvern, în timp ce statul rus şi cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Putin controlează cea mai mare parte a industriei petroliere de la venirea sa la putere. Acum statul rus îşi extinde controlul şi asupra cerealelor.
Anul trecut Cargill, Viterra şi Louis Dreyfus Co. au încetat să mai achiziţioneze cereale din Rusia pentru export. Anterior, aceste companii occidentale se numărau printre primii 10 exportatori din Rusia.
Însă acum disputa dintre autorităţile statului şi TD Rif scoate în evidenţă faptul că chiar şi exportatorii privaţi de cereale din Rusia încep să fie supuşi la presiuni din partea guvernului. Firma, care recent şi-a schimbat numele în Rodnie Polya LLC, a ajutat Rusia să se poziţioneze ca o mare putere agricolă mondială şi constată acum că afacerile sale sunt în pericol.
Proprietarul companiei, Petr Khodykin, declara în luna martie pentru portalul de ştiri Lenta.ru că livrările de cereale ale firmei au fost blocate de autoritatea de reglementare din sectorul agricol pe motiv că nu îndeplinesc normele de siguranţă, adăugând că este presat să îşi vândă compania.
Mai multe persoane care obişnuiau să cumpere cereale de la partenerii străini ai Rodnie Polya spun că firma nu mai este prezentă pe piaţă din luna martie. Datele de shipping furnizate de firma Logistic OS arată că volumul exporturilor realizate de Rodnie Polya în luna aprilie a fost mai mic cu aproximativ 40% comparativ cu luna aprilie a anului trecut.
De la debutul invaziei în Ucraina, Moscova a vizat din ce în ce mai mult activele deţinute de magnaţi locali şi unele divizii ale companiilor străine, de la un producător de paste şi până la subsidiara din Rusia a producătorului francez de lactate Danone, fie pentru naţionalizare fie pentru o potenţială vânzare către o firmă agreată de Kremlin.
„Migrarea spre politici mai dure şi o ideologie conservatoare apar în mod inevitabil odată cu majorarea intervenţiei statului în economie. Statul devine intangibil din punct de vedere politic şi principalul jucător în economie”, spune Andrei Kolesnikov, analist la Carnegie Endowment for International Peace.
Chiar dacă traderii occidentali pot cumpăra în continuare cereale din porturile ruseşti, obţinerea de informaţii cu privire la volumul şi condiţiile recoltelor, stocurile şi exporturile de cereale a devenit mai dificilă, după ce aceste fire şi-au restrâns afacerile pe care le derulau în Rusia. Asta ar putea deveni o sursă de îngrijorare pe măsură ce diferite probleme lasă Rusia cu o cantitate mai mică de grâu pe care o poate exporta.
Chestiuni precum impactul secetei sau îngheţului asupra culturilor de cereale i-au făcut pe analişti să îşi revizuiască semnificativ estimările privind producţia Rusiei, iar asta a ajutat cotaţiile futures la grâu să atingă cel mai ridicat nivel din ultimele 11 luni.
Chiar dacă preţurile de referinţă la grâu au crescut în ultimele luni, ele sunt totuşi cu aproximativ 50% sub nivelul record atins în 2022, când războiul din Ucraina a perturbat livrările via Marea Neagră. Plus, perspectivele bune privind recolta americană de cereale ar putea limita îngrijorările cu privire la aprovizionare.
Principala întrebare este cum anume va fi afectată piaţa mondială de consolidarea industriei ruseşti de cereale? Moscova încearcă deja să implementeze un preţ minim neoficial pentru produsele sale şi un control mai mare asupra sectorului cerealelor va face mai uşor pentru guvern să influenţeze livrările.