Actualitate

Christine Lagarde: BCE ar putea aştepta câteva luni noi reduceri ale dobânzilor

banca centrala europeana bce
Foto: iStock

Banca Centrală Europeană apreciază că ratele dobânzilor nu sunt pe o traiectorie liniară descendentă, iar oficialii ar putea câteodată să aştepte mai mult de o reuniune de politică monetară înainte de a le reduce din nou, a afirmat luni preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a redus costul creditului, pentru prima dată în ultimii cinci ani, recunoscând progresele înregistrate în lupta cu inflaţia ridicată dar a semnalat totuşi că războiul nu s-a încheiat încă în condiţiile în care inflaţia este prognozată să rămână mult prea mare până în 2025.

„Consiliul guvernatorilor a decis să reducă cu 25 de puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit se vor diminua la 4,25%, 4,50% şi, respectiv, 3,75% începând cu data de 12 iunie 2024”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii Consiliului guvernatorilor BCE.

„Am adoptat decizia adecvată, dar asta nu înseamnă că ratele dobânzilor sunt pe o traiectorie liniară descendentă. Ar putea exista perioade în care nu modificăm nivelul dobânzilor”, a declarat şeful BCE într-un interviu comun acordat publicaţiilor europene Expansión, Handelsblatt, Il Sole 24 Ore şi Les Échos.

Întrebată dacă aceasta înseamnă că BCE ar putea menţine dobânzile nemodificate o perioadă mai îndelungată decât o singură reuniune, Lagarde a răspuns: „Este o posibilitate”.

Pieţele se aşteaptă acum ca la următoarele patru reuniuni de politică monetară BCE să reducă dobânzile nu doar o dată, şi se aşteaptă la trei-patru reduceri în 2025.

Deşi Lagarde nu a spus în mod explicit că BCE va menţine în iulie actualul nivel al dobânzilor, a argumentat că noi reduceri depind de diverşi indicatori, inclusiv nivelul salariilor şi profiturile companiilor, care vor fi disponibili înainte de reuniunea din septembrie.

„Vom avea nevoie de mai multe date, inclusiv în privinţa productivităţii, a salariilor şi a modului în care profiturile cresc şi absorb o parte din costurile cu forţa de muncă”, a explicat şeful BCE.

Cele mai recente știri

To Top