Grupul german Volkswagen AG ar putea trage obloanele la fabrica sa din Belgia, unde produce vehicule electrice Audi (EV), pentru a reduce costurile, într-un moment de cumpănă pentru cel mai mare producător auto european, transmite Bloomberg.
Volkswagen nu a închis niciodată o uzină în regiune, dar unitatea din Bruxelles necesită cheltuieli mari, iar cererea pentru SUV-urile electrice produse aici este redusă. De asemenea, Volkswagen a menţionat cheltuielile suplimentare, inclusiv de pe urma restructurării, pentru înrăutăţirea perspectivelor în 2024.
Producătorii auto se confruntă cu vânzări slabe ale EV, astfel încât firme ca Mercedes-Benz Group AG îşi regândesc planurile. Regiunile cheie, inclusiv Germania, cea mai mare piaţă auto europeană, au eliminat sau au redus subvenţiile pentru EV, sporind presiunile asupra liderilor pieţei, afectaţi şi de concurenţa din China. Importanţa sindicatului Volkswagen a complicat în trecut eforturile de restructurare ale companiei.
Închiderea fabricii va fi „un pas major în direcţia potrivită. Cei mai mulţi investitori nu vedeau asta ca pe o posibilitate”, a apreciat Tim Rokossa, analist la Deutsche Bank.
Grupul german şi-a înrăutăţit marţi estimările privind randamentul investiţiilor la 7%, faţă de un nivel de 7,5% previzionat anterior. Costurile suplimentare care vor afecta rezultatele din acest an sunt estimate la un total de 2,6 miliarde de euro.
Conducerea Audi discută cu Guvernul Belgiei viitorul uzinei din Bruxelles, unde sunt produse doar modelele de lux Q8 e-tron. Închiderea e doar una din cele câteva opţiuni de restructurare, a precizat Volkswagen.
La fabrica Audi de lângă Bruxelles sunt aproximativ 3.000 de angajaţi care produc Q8 e-tron din 2022.