Bănci

Amiabila în sistemul bancar! Cum ajung românii să nu mai dea băncile în judecată

De la începutul anului au fost soluționate, prin negociere în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), 73 de litigii aflate pe rolul instanțelor din 18 județe ale României. Din 2021 până acum, peste 280 de litigii din instanță s-au rezolvat în afara cadrului procesual pentru că părțile au dorit și au reușit să găsească o soluție prin negociere, în cadrul CSALB.

Până la mijlocul lunii aprilie 2023 au fost rezolvate mai multe dosare provenite din instanță decât în tot anul 2021. În aceste cazuri procesele s-au oprit, iar consumatorii și băncile au decis să negocieze și să ajungă la un compromis, cu ajutorul unui conciliator CSALB. În majoritatea cazurilor banca aflată în proces cu consumatorul a recomandat varianta concilierii, alternativă la instanță, iar consumatorul a acceptat-o și a completat cererea pe site-ul csalb.ro. Sunt și situații în care judecătorii au făcut astfel de recomandări părților aflate în litigiu.

Tribunalul Specializat Argeș și Judecătoria Pitești sunt primele instanțe din țară care recomandă în mod oficial, prin intermediul judecătorilor, concilierea dintre consumatori și bănci/IFN-uri.
Ciprian Tița, Președinte Tribunalul Specializat Argeș: „Concilierea oferă avantaje reale atât consumatorilor, cât și băncilor și ar trebui popularizată oficial la nivelul tuturor instanțelor deoarece diversitatea soluţiilor care se pot obţine în cadrul acestei proceduri este imposibil de obţinut în justiţie.

Cele două principale argumente care pledează pentru apelarea la soluționarea alternativă sunt timpul considerabil mai redus și costurile pe care procedurile judiciare le implică atunci când cererile formulate sunt cel puțin parțial nefondate, iar reclamantul este obligat la plata cheltuielilor de judecată. Soluționarea alternativă oferă un grad mai mare de certitudine în condițiile în care modificarea amiabilă a contractelor este într-o mai mare măsură sub controlul părților.

Primul termenul de judecată este cel mai potrivit moment pentru a fi recomandată concilierea de către judecători. Am observat că cea mai eficientă cale este comunicarea directă, în ședință, către părți și avocații acestora, însoțită de amânarea cauzei pentru a le da răgazul să apeleze la această alternativă.

Dosarele financiar-bancare au cel mai ridicat nivel de complexitate şi presupun un efort pe măsură atât din partea instanţelor de judecată în ceea ce priveşte soluţionarea acestora, cât şi din partea părţilor şi a avocaţilor acestora în a declanșa şi urmări desfăşurarea proceselor. De aceea, aportul CSALB la degrevarea instanțelor este foarte important. Nu de puține ori instanțele sunt asaltate cu loturi de dosare care nu se fundamentează pe o analiză juridică consistentă sau pe o practică statornicită a instanței, ci pe un mit care se răspândește cumva difuz și nedocumentat cum că în instanță poți obține anumite soluţii. Conștientizarea pe care o poate aduce procedura de conciliere prin intermediul CSALB îi poate pune la adăpost pe beneficiari de realitatea dură a costurilor unui proces pierdut.”

Dragoș Crînguș, Președinte Judecătoria Pitești: „Consider că face parte din rolul nostru de judecători să promovăm mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor, mai ales în contextul actual în care instanţele de judecată sunt din ce în ce mai încărcate, gradul mediu de complexitate al cauzelor creşte în fiecare an, iar politica de resurse umane nu este foarte stabilă şi echilibrată. Avantajul concilierii stă în marja mai mare de negociere decât cea permisă de limitele unui proces. Hotărârea judecătorească are un cadru mai rigid, limitat de normele legale. De cele mai multe ori, cadrul procesului conduce la pronunţarea unor hotărâri care, deşi legale şi temeinice, nu mulţumesc părţile, uneori chiar nicio parte în litigiu. Dreptatea este făcută cu respectarea legii, dar ea nu este resimţită și la nivel personal. De aceea, un cadru în care părţile pot negocia direct și îşi pot prezenta direct aşteptările, propunerile, solicitările, poate conduce la o dreptate resimţită cu adevărat şi poate stopa o stare conflictuală, litigioasă.

Pentru un judecător, litigiile în domeniul financiar-bancar prezintă o complexitate foarte ridicată, ceea ce implică eforturi considerabile pentru studiul lor, cercetarea judecătorească (de multe ori sunt necesare expertize complexe, multidisciplinare), deliberare, pronunţare şi, în final, motivarea hotărârii. Nu este de neglijat nici faptul că instanţele de fond, în cazul nostru Judecătoria Piteşti, au un colectiv de judecători tineri şi fără o specializare efectivă a categoriilor de litigii pe care le soluţionează. Există Judecătorii la care se intră în complet mixt, fiind necesar să judeci atât penal, cât şi civil, de la plângeri contravenţionale până la clauze abuzive sau insolvența persoanei fizice. Având în vedere domeniul de activitate, consider că potenţialul CSALB este unul uriaş, iar cele peste 200 de dosare venite din instanţă pot deveni foarte uşor 2.000, să spunem.”

Acest trend va continua în perioada următoare

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul CSALB: „Creșterea constantă a numărului de procese stinse în instanță pentru a fi soluționate în cadrul CSALB ne face să credem că acest trend va continua în perioada următoare. Sperăm că tot mai multe bănci vor realiza utilitatea acestui demers, nu doar la nivel reputațional, ci și financiar. Pe de altă parte, ne dorim ca judecătorii din cât mai multe instanțe să recomande părților concilierea. Numai anul acesta CSALB a soluționat amiabil procese venite din instanțele a 18 județe, cele mai multe din Cluj, de unde au venit 20 de dosare.

Uitându-ne la cât durează un litigiu în instanță, la costurile pe care le generează, la faptul că poziția părților este una de confruntare, am recomandat colegilor din departamentele juridice ale băncilor comerciale, în calitate de director al Direcției Juridice din Banca Națională a României, să facă tot ce pot, din perspectivă legală, să nu ajungă în instanță cu consumatorii. Iar dacă se află deja într-o astfel de ipostază, să încerce soluționarea amiabilă a litigiilor în cadrul CSALB.

În timp ce în instanță un proces dintre consumatori și bănci poate dura câțiva ani, soluționarea alternativă are un termen maxim de 90 de zile, iar anul trecut durata medie a unei concilieri a fost de doar 25 de zile. Cel mai important avantaj al concilierii, față de instanță, constă în capacitatea conciliatorilor de a judeca în echitate, față de judecătorul care este încorsetat de prevederile legii. Nu spunem că legea nu presupune prin ea însăși echitate și dreptate, dar este incomplet să spunem că un judecător face dreptate. El face dreptate în condițiile legii, pe când un conciliator CSALB face dreptate având în vedere mai mulți parametri socio-umani și poate ține cont de situația fiecărui consumator în parte, dincolo de prevederile legii la care se poate raporta sau nu.”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top