Asigurări

Cum și-a schimbat Euroins poziția față de auditul EIOPA și ce spune despre BERD, care este și instituție și acționar

proiect plafonare rca

Euroins Insurance Group, acționarul principal al Euroins România, societate de asigurări căreia i-a fost retrasă autorizația de funcționare pentru că nu deține sumele necesare acoperirii obligațiilor, contrazice, în instanță, declarațiile propriilor conducători. Reprezentanții Euroins afirmă că auditul pe care EIOPA (autoritatea europeană supremă în domeniul supravegherii asigurărilor) l-a realizat asupra situației financiare a companiei nu este independent, în timp ce auditul comandat și plătit de BERD și Eurohold (acționarii Euroins) are această calitate.   

“ASF nu are în vedere auditul în curs de desfășurare al EIOPA și al BERD”, declara, la prima conferință de presă  după ce Euroins și-a pierdut licența, Assen Christov , președintele Eurohold Bulgaria, grupul din care face parte și fostul lider din RCA, pentru a sublinia graba “nejustificată” a Autorității. Șeful grupului bulgar mai spunea și că Euroins își va însuși concluziile acestor audituri. La puțin timp după aceasta, bulgarii insistau, într-un comunicat de presă, că ASF s-a grăbit să le retragă autorizația de funcționare aducând ca argument tocmai auditul desfășurat de EIOPA și cel plătit de acționarii asigurătorului: “ În ceea ce privește auditurile în curs de desfășurare pentru activitatea de reasigurare a Euroins România, Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) efectuează propriul audit… “

Încrederea desosebită pe care Euroins o avea în EIOPA a durat, însă, doar până când EIOPA a finalizat auditul. Care audit, arată inclusiv declarații făcute la Guvern de oficiali ai ASF, evidențiază un deficit substanțial de solvabilitate pentru Euroins. Presa a scris, citând surse apropiate, că EIOPA a văzut un deficit de fonduri pentru acoperirea indicatorului de solvabilitate (SCR) de circa 500 de milioane de euro, față de doar 400 de milioane de euro, cât identificase ASF în decizia privind retragerea licenței Euroins. Simplu spus, celor de la Euroins le lipsesc circa 2,5 miliarde de lei din fondurile necesare pentru a putea garanta plata obligațiilor, susține EIOPA. 

Urmare a acestui lucru, chiar la primul termen din dosarul în care cere suspendarea deciziei ASF, Euroins, prin avocații săi, a solicitat nu doar ca instanța să nu ia în seamă concluziile EIOPA ci ca raportul, care are o natură confidențială,  să nu fie nici măcar depus la dosar. 

Într-o argumentație total opusă celei folosite anterior de  liderii Euroins, reprezentanții companiei au afirmat, la termenul din 21 aprilie, că auditul EIOPA nu este nici relevant și nici independent și, deci, nu poate ajuta la elucidarea situației financiare reale a companiei. 

De la “am solicitat EIOPA desfășurarea unui audit” la “ EIOPA nu poate fi independentă și concluziile sale nu sunt relevante” a fost doar un pas pentru cei de la Euroins. Ce este BERD? “Instituție” sau “Acționar”?

Avocații Euroins au susținut nici mai mult nici mai puțin decât că EIOPA nu putea desfășura un audit independent deoarece a colectat date de la ASF și au cerut instanței să nu accepte depunerea analizei la dosarul cauzei. Avocatul ASF a susținut, printre altele, că datele deținute de Autoritate sunt chiar cele raportate de companiile supravegheate (printre care și Euroins), deci nu sunt alterate sau subiective. Instanța a respins solicitarea Euroins , dispunând depunerea analizei la dosar, însă a decis ca, ulterior, să aibă loc o discuție asupra relevanței acesteia.

 Și de această dată susținerile Euroins din instanță se bat cap în cap cu cele din primele zile de după pierderea licenței. Iată ce afirmau în urmă cu nici o lună șefii companiei: “În plus, decizia consiliului de administraţie al ASF nu are în vedere auditul în curs de desfăşurare al EIOPA şi al BERD în Euroins România, după ce societatea din România a semnalat ambelor instituţii acţiunile abuzive ale angajaţilor departamentului de asigurări al ASF derulate anterior”.

Altfel spus, în martie Euroins avea atât de mare încredere în EIOPA încât îi solicita “să facă dreptate”, iar o lună mai târziu, după ce EIOPA nu a văzut ce voia Euroins să vadă, autoritatea europeană s-a transformat într-o instituție lipsită de relevanță și de independență

Cât despre comparația dintre auditul EIOPA și cel comandat de BERD și Eurohold, aceasta aproape că nu are rost. În comunicarea lor de după pierderea licenței, cei de la Euroins s-au referit la BERD cu termeni total diferiți, în funcție de necesitățile momentului. Dacă atunci când vorbea despre soliditatea companiei BERD era “acționar”, atunci când s-a făcut referire la auditul independent privind situația financiară a societății, BERD este “instituție”, așa cum se vede mai sus.  

Sunt datele ASF mai puțin relevante decât cele ale Euroins, societate sancționată în zeci de rânduri cu decizii confirmate de instanțe pentru că nu raporta corect datele sau refuza să le raporteze?

Situația devine chiar amuzantă atunci când vorbim despre sursa datelor folosite pentru cele două analize: cea a EIOPA și cea plătită de acționarii Euroins. În opinia celor din urmă, EIOPA nu e independentă pentru că folosește datele ASF (adică date raportate tot de Euroins), în timp ce auditul plătit de acționari este independent pentru că folosește date furnizate direct de Euroins. Un singur argument și este de ajuns să ne punem numeroase semne de întrebare în ceea ce privește justețea constituirea Euroins. Societatea a fost cel mai amendat asigurător din istorie. Doar în ultimii trei ani a primit 27 de sancțiuni, toate confirmate de instanțe și, ceea ce este important în contextul discuțiilor despre calitatea datelor furnizate de Euroins, o bună parte din aceste sancțiuni au vizat raportări incorecte sau chiar refuzul de a raporta date relevante pentru situația financiară. A fost amendată nu doar firma ci și conducerea. Ultimul CEO a primit trei astfel de sancțiuni exact pentru că nu se raportau la timp datele cerute, iar fostul CEO și-a pierdut inclusiv autorizația de a conduce un asigurător  și pentru  că a evitat să raporteze situațiile cerute de Autoritate. 

Cum propune Euroins să “salveze” contribuabilul român cu banii contribuabililului român, dar cu o firmă controlată exclusiv de autoritățile bulgare

Așa cum s-a relatat deja în presă, cea mai nouă strategie a Euroins este împachetată ca o mână întinsă autorităților din România și contribuabililor. Practic, cei de la Euroins ne transmit tuturor că ne iartă și ne plătește daunele pe care ar fi trebuit oricum să le plătească, dacă i se predă portofoliul rămas în vigoare precum și partea din active prin care nu a reușit să o scoată din România prin intermediul unui contract de reasigurare contestat de ASF. 

Concret, celebra propunere despre care Euroins a vorbit insistent în ultima perioadă constă, de fapt, în câteva pagini trimise mai multor autorități ale Statului român prin care bulgarii spun că vor relua vânzarea de asigurări în România, de data aceasta nu printr-o firmă înregistrată la noi în țară și supravegheată de ASF ci printr-o entitate din Bulgaria supravegheată de autoritățile de acolo, care s-au remarcat cu mai multe ocazii prin “flexibilitatea” cu care tratează eventualele probleme pe care le întâmpină companiile bulgărești din domeniul financiar. 

Mai mult decât atât, lucru pe care Euroins a omis să îl spună în repetatele comunicate de presă prin care anunța “soluția salvatoare”, banii pentru plata daunelor nu ar veni de la grup sau dintr-un contract de reasigurare, așa cum au lăsat de înțeles, ci din viitoarele încasări ale noii societăți. Altfel spus, salvează situația, creată tot de ei prin aducerea Euroins în stare de faliment, cu banii românilor. Amintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a identificat un deficit de capital de solvabilitate(SCR) de peste 400 de milioane de euro la Euroins, acesta fiind principalu motiv pentru care i-a și ridicat autorizația de funcționare. Simplu spus, plata unor obligații de peste 400 de milioane de euro (mai ales daune) nu a putut fi garantată de Euroins, așa cum prevede legislația în vigoare. Foarte important, EIOPA, ar fi identificat un deficit de SCR și mai mare, adică circa 500 de milioane de euro, potrivit unor surse din domeniu.  

Propunerea este cu atât mai greu de acceptat de orice instituție serioasă în condițiile în care una dintre condițiile puse de bulgari, culmea pentru a relua vânzările în România, adică pentru a începe iar să colecteze banii șoferilor români (să nu uităm nici că Euroins România a fost de departe cel mai mare furnizor de lichidități al grupului Eurohold, cu afaceri în mai multe domenii), este aceea de a li se preda portofoliul încă existent al Euroins România. 

Nu în ultimul rând, în ipoteza în care societatea pe care bulgarii vor să o aducă în România ar da și ea faliment, clienții și păgubiții din accidente cu șoferi asigurați RCA la respectiva firmă s-ar afla în fața unei situații cu mult mai grave, în condițiile în care nu se vor mai putea adresa Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) pentru plata despăgubirilor și vor fi nevoiți să ceară plata daunei organismului de garantare din Bulgaria, misiune dacă nu imposibilă extrem de dificilă și costistitoare, nu doar pentru că vorbim despre altă țară ci și pentru că disponibilitățile și posibilitățile de finanțare ale fondului din Bulgaria sunt cu mult sub cele ale FGA. 

Reamintim că FGA plătește absolut toate obligațiile societăților de asigurare falimentare, în limita a 500.000 de lei per creanță, posibilitatea ca instituția să nu achite fiind exclusă prin lege. 

Într-un document de doar câteva pagini trimis mai multor autorități din România și Bulgaria, Euroins, prin CEO-ul grupului Euroins Insurance Group (EIG), propune un “plan” în patru pași, care, printre altele, face abstracție de faptul că Euroins România face obiectul unei decizii asumate de o instituție independente a Statului român (conform legii asupra deciziilor ASF nu poate interveni nicio altă autoritate, atât timp cât reprezentanții Autorității sunt în exercitarea prerogativelor). Așadar, uitând că Euroins România lasă în urmă un deficit de 400 de milioane de euro și că aceeași societate a hotărât unilateral și, ulterior, în ciuda voinței autorităților române, să transfere în Bulgaria, printr-un reasigurător din grup, și rezervele de daună pe care le mai avea, bulgarii propun urmatoarele:

  • Împărțirea portofoliului Euroins  România în două grupe: daune înregistrate înainte de 17 martie 2023 (data publicării în MOO a deciziei ASF) și daune înregistrate între 17 martie și momentul când se va face transferul portofoliului către noua firmă venită direct din Bulgaria și supravegheată de acolo

 

  • Transferarea portofoliului de daune vechi către Euroins Insurance Group AD (Uitând că Euroins România a făcut deja acest lucru, transferând însă și rezerva de daune împotriva voinței ASF și folosind inclusive o clauză care prevede că EIG RE va fi scutită de obligațiile de plată a daunelor și va rămâne, însă, cu toate activele, dacă Euroins România este sancționată administrative, ceea ce s-a întâmplat).

 

  • Transferarea portofoliul de după 17 martie către o societate care să activeze în România în baza FOS (adică să încaseze bani de la șoferii români desi va fi supravegheată din Bulgaria).

 

  • Obținerea tuturor avizelor necesare pentru ca noua seocietate să activeze în România

Altfel spus, grupul Eurohold rămâne și cu rezervele de daună ale vechii societăți, dar și cu o societate nouă , cu un portofoliu semnificativ, autorizată să funcționeze. Practic, noua societate va fi cea care va plăti daunele, și nu grupul Eurohold sau alți acționari.

2 Comments

2 Comments

  1. Pingback: Cum și-a schimbat Euroins poziția față de auditul EIOPA și ce spune despre BERD

  2. Pingback: Cum și-a schimbat Euroins poziția față de auditul EIOPA și ce spune despre BERD - ? newsflash

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top