Actualitate

ANPC: Amenzi de aproape 700.000 lei pentru nereguli constatate în transportul feroviar

Foto: Facebook/CFR Călători

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 89 amenzi contravenţionale în valoare totală de 693.500 lei, în urma campaniei de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislaţiei în domeniu, în ceea ce priveşte serviciile oferite consumatorilor la desfăşurarea activităţii în transportul feroviar.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, campania de verificare a fost derulată în primele patru luni ale acestui an.

Astfel, sub coordonarea comisarului şef al Regiunii Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, echipele de control din întreaga ţară au verificat 109 operatori economici, iar pentru neregulile constatate au aplicat 89 amenzi contravenţionale în valoare totală de 693.500 lei şi 36 de avertismente.

Totodată, ANPC a dispus oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor, în cazul a 27 operatori economici.

Conform sursei citate, operatorii economici opriţi temporar de la funcţionare se află în judeţele: Prahova, Caraş Severin, Vaslui, Olt, Dolj, Vâlcea, Covasna, Harghita, Mureş, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Cluj, Vrancea, Galaţi şi Buzău.

Printre principalele abateri constatate au fost: condiţii igienice necorespunzătoare a garniturilor de tren, respectiv geamurile vagoanelor şi uşile de acces fisurate, cotiere defecte cu partea metalica neacoperită, lipsa tapiţeriei sau existenţa uneia deteriorate (ruptă, tăiată), perdele de protecţie pătate, murdare.

De asemenea, comisarii ANPC au constatat folosirea unor toalete neigienizate sau igienizate parţial, degajând un puternic miros de dejecţii, cu pişoare defecte, fără produse de igienă, folosind vase de wc fără capac, fără apă la grupul sanitar.

Pe lista de abateri constatate se mai află: prestarea serviciilor nealimentare pentru călători, fără a asigura condiţiile igienice necesare, folosirea unor săli de aşteptare neigienizate, nerenovate, cu păianjeni pe tavan, pereţi scorojiţi, pete de mucegai, infiltraţii de apă, existenţa pavimentelor pe peroane deteriorate, cu coşuri de gunoi ruginite şi existenţa peroanelor neridicate la nivel, a unor peroane denivelate cu armătura de metal ieşită prin beton-la vedere.

Totodată, comisarii ANPC au mai constatat folosirea unui număr insuficient de scaune pe peron cele existente fiind şi deteriorate, neafişarea informaţiilor corecte şi complete la ghişeele de bilete, prezentarea unor tarife în moneda euro, fără a fi afişat cursul de schimba valutar al BNR, precum şi informare incompletă cu privire la reclamaţiile consumatorilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top