O scăpare care l-a costat locul de muncă și relația cu șeful său i-a adus oportunitatea să devină unul dintre cei mai de succes antreprenori din România. În 1998, tânărul de 32 de ani Felix Pătrășcanu, angajat Cargus, trimite, din greșeală, prin poștă, un document cu date sensibile unui client. Compania a pierdut mulți bani atunci, iar el a fost nevoit să își dea demisia. „Mi s-a părut o greșeală impardonabilă. În loc să trimit prin fax un rețetar, am trimis o factură proformă”, își amintește unul dintre cei trei fondatori ai companiei FAN Courier.
„Am trăit 20 și ceva de ani sub comunism și acolo orice greșeală însemna ceva foarte rău, însemna ceva cu care nu prea puteai să te împaci. Mai mult, puteai să îți faci de rușine părinții. Mama ținea foarte mult la eticheta ei de profesoară acolo, în satul în care m-am născut și atunci principala ei grijă era să nu mă fac de râs”, explică antreprenorul. Imediat după această întâmplare a venit de la frații Adrian și Neculai Mihai propunerea să înființeze împreună FAN Courier, companie care astăzi e liderul pieței de curierat din România. A prins curaj să povestească prima dată despre această întâmplare ani mai târziu, undeva prin 2010, atunci când a intrat în contact cu alți antreprenori, prin diferite asociații de business, care la rândul lor povesteau despre greșelile pe care le-au făcut. „Când am intrat în Romanian Business Leaders, am întâlnit mari oameni de afaceri ai României care spuneau toți că au dat-o de gard în foarte multe domenii”, a adăugat antreprenorul.
Greșelile nu i-au știrbit niciodată încrederea de sine. Era, de altfel, singurul atu pe care un antreprenor se putea baza, la finalul anilor ’90. „Mergeam doar pe ceea ce știam noi, ceea ce gândeam noi, nu puteam să căutăm pe Google, pentru că nu exista. Nu exista mediul acesta asociativ în care poți să-l ceri sfaturi, poți intra în contact cu ați antreprenori precum Mihai Marcu de la Medlife, Dragoș Anastasiu de la Eurolines sau Dragoș Petrescu de la City Grill”, explică antreprenorul.
Aproape de faliment
La nici doi ani de la înființare, au primit de la stat un document prin care erau obligați să achite o taxă de 100.000 de dolari pentru a continua activitatea. „Nu aveam în cont nici 25% din sumă”, își amintește antreprenorul. „Am învățat o lecție importantă: că fiecare antreprenor trebuie să fie foarte atent la legislație, ce îți permite, ce nu îți permite, de ce licențe ai nevoie ș.a.m.d.”, adaugă Felix Pătrășcanu.
Cel mai greu i-a fost să delege. Mulți ani a încercat să controleze și cât detergent folosea femeia de serviciu. Iar acest lucru l-a băgat în burnout.
„Soția a venit în business și mi-a spus la un moment dat, pentru că m-am enervat atât de tare încât am ajuns la o violență fizică cu un angajat, că am întrecut măsura. Eram un buticar care urla la oameni și se simțea bine”, povestește asumat antreprenorul.
De la șef, la lider
Intrat în burnout, Felix Pătrășcanu se vede nevoit să își schimbe gândirea și abordarea față de angajați și învață să delege. „Am lăsat oameni să vorbească mi-am dat seama că au atâtea lucruri interesante de spus. Marian Stănescu, unul din primii manageri din Fan Courier, a spus niște lucruri foarte interesante”, povestește el. A fost momentul în care a înțeles cu adevărat cum trebuie să se raporteze la angajații săi. Astăzi, alături de aceștia, merge la cursuri de mentalitate deschisă. „Am învățat că poți să-ți atingi obiectivele doar înțelegând omul de lângă tine”, explică omul de afaceri.
Consideră că a evoluat de la statutul de șef, la cel de lider și lucrează zilnic pentru a-și îmbunătăți aceste calități.
Relaxarea și puterea creatoare
Procesul de transformare a durat câțiva ani. Însă a venit și cu o altă perspectivă. Atunci când a ieșit din modul de supraviețuire și s-a relaxat, a început să își lărgească perspectiva și să-și schimbe prioritățile.
„E foarte important ca oamenii să își atingă îndestularea, pentru că duce la relaxare. N-ar trebui să ne fie rușine că ne îmbogățim. Iar relaxat poți judeca lucrurile mult mai bine. Ești liber, ai mintea liberă, și poți crea insule de bunăstare în jurul tău, în comunitatea ta”, explică Felix Pătrășcanu.
Se implică cu interes în mare parte din proiectele Romanian Business Leaders, mai ales cele care țin de antreprenoriat, de Educație, buna guvernare și relația cu românii din diasporă.
„Sunt unul dintre liderii proiectului Repatriot împreună cu Marius Bostan”, explică antreprenorul. De asemenea, compania este implicată în proiecte prin care sprijină cu burse elevi de liceu cu rezultate excepționale, dar fără posibilități. „Suntem la a cincea generație. S-au adunat câțiva oameni, unii dintre ei s-au dus la facultate, au luat admiterea la facultate, unii dintre ei cu note foarte bune la facultăți de drept, psihologie, medicină ș.a.m.d.”, adaugă omul de afaceri.
Este recunoscător țării și societății pentru încrederea și oportunitatea pe care le-au oferit companiei sale. „Atât timp cât societatea nouă ne-a enorm de mult, avem datoria să dăm mai departe”, adaugă antreprenorul. FAN Courier nu a avut niciun an fără creștere. „Noi am tot crescut de 25 de ani. Asta datorită României și românilor care ne-au fost și ne sunt clienți. Noi, antreprenorii care au cunoscut succesul, nu ne putem permite vreodată să vorbim țara asta de rău. Ba din contră! Mie mi se pare că România are o mulțime de oportunități! Este o țară extraordinară pentru un antreprenor”, conchide Felix Pătrășcanu.
De ce nu politică
L-am întrebat ce îl revoltă cel mai tare și mi-a răspuns că faptul că încă mai există războaie în care mor oameni nevinovați și că guvernanții sunt decuplați de la ce se întâmplă în societate. „Toată societatea crește. Politicul românesc nu vrea deloc să înțeleagă lucrul ăsta. Dacă nu face ceva să-și revină, să privească lucrurile într-un mod modern, într-un mod de schimbare de paradigmă, vor fi măturați pur și simplu de istorie!”, explică antreprenorul. Noi avem nevoie de legislație agilă, smart, „iar ei mențin 1,2 milioane de angajați la stat pe niște salarii mari, nu sunt în stare să rezolve probleme precum pensiile speciale”, se revoltă antreprenorul. Are mare încredere în tânăra generație că va forța schimbarea. Nu își dorește să intre în politică, deși i s-a propus și a fost, pentru un moment, tentat. „Dacă asta înseamnă politică, nici nu vreau să aud! Încă mai am ce face aici!”, spune antreprenorul, însă recunoaște că e cu ochii pe noua generație și că poartă discuții cu copiii lui și ai celorlalți parteneri despre o eventuală preluare, în câțiva ani. „Deocamdată sunt interesați, acum mai trebuie să mai și poată! Trebuie să-și dea examenul timpului, și al anduranței, și al științei, și al felului de a vorbi cu oamenii și sunt multe, multe lucruri de văzut”, explică omul de afaceri.
Internaționalizarea continuă
Compania are planuri mari de extindere și are nevoie de forțe proaspete. S-a extins deja în 5 țări, precum Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Republica Moldova, Grecia și urmează trendul de extindere în Europa centrală și de est cu scopul de a oferi soluții optime pentru e-commerce-ul internațional. Odată cu dezvoltarea cumpărăturilor online, tot mai multe magazine internaționale vor să vândă în România, iar Felix Pătrășcanu a simțit oportunitatea. În Ungaria, compania este într-o căutare avansată de a prelua un operator național de curierat. De asemenea, compania investește circa 30 de milioane de euro într-un centru de e-fulfillment de 15.000 de metri pătrați. „Construcția va dura aproximativ un an și va beneficia de un sistem cu grad înalt de automatizare și robotizare pentru activitățile logistice”, a explicat antreprenorul. Pentru 2023, estimează o creștere cu 12 puncte procentuale a cifrei de afaceri, la circa 250 de milioane de euro.