Actualitate

FMI: Este esenţial ca Ucraina să avanseze cu reformele asumate în cadrul împrumutului de 8,1 miliarde de dolari

razboi ucraina

Fondul Monetar Internaţional avertizează că autorităţile ucrainene trebuie să implementeze rapid reformele structurale convenite în noul pachet de finanţare de 8,1 miliarde de dolari, aprobat joi de boardul instituţiei, transmite Reuters.

Şeful misiunii FMI pentru Ucraina, Gavin Gray, a declarat că pachetul include o serie de măsuri fiscale, printre care modificări privind pragul TVA, care trebuie adoptate până la sfârşitul lunii martie. Cu cât aceste schimbări intră în vigoare mai repede, cu atât mai bine, a subliniat Gray.

El a avertizat că nevoile de cheltuieli ale Ucrainei vor rămâne ”foarte ridicate”, însă politica fiscală trebuie să se încadreze în limitele finanţării disponibile. Finanţarea externă va rămâne crucială pentru securitatea naţională, reconstrucţie şi protecţie socială, dar nu va fi suficientă fără eforturi interne suplimentare de combatere a evaziunii şi de creştere a veniturilor bugetare.

Gray a spus că obiectivul reformelor nu este creşterea poverii fiscale pentru contribuabilii care deja plătesc corect, ci închiderea portiţelor utilizate de firme din economia subterană pentru a evita taxele şi a câştiga un avantaj incorect faţă de companiile conforme. Modificările privind TVA urmăresc, de asemenea, eliminarea vulnerabilităţilor vamale care afectează competitivitatea afacerilor locale.

Autorităţile intenţionează să majoreze pragul TVA, fără a depăşi limita europeană de 85.000 de euro, astfel încât micile afaceri legitime să nu fie afectate. FMI spune că este prematur să estimeze creşterea veniturilor, care va depinde de nivelul final al pragului.

Pe lângă reformele fiscale, Gray a evidenţiat necesitatea consolidării guvernanţei şi luptei anticorupţie, condiţii esenţiale pentru obiectivul Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană, de a menţine încrederea donatorilor şi de a atrage investiţii străine.

Adjunctul şefului misiunii, Trevor Lessard, a confirmat că FMI monitorizează îndeaproape discuţiile unor deţinători de obligaţiuni ucrainene care încearcă renegocierea termenilor restructurării acceptate anterior, temându-se că acordul din decembrie i-a dezavantajat.

Împrumutul actual nu prevede plăţi suplimentare ale datoriei, însă FMI este pregătit să-şi ajusteze abordarea dacă situaţia o va cere.

Cele mai recente știri

To Top