Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Guvernului explicații privind scumpirea carburanților la pompă, în condițiile în care autoritățile afirmă că există stocuri suficiente pentru următoarele luni.
De asemenea, transportatorii cer reducerea accizelor la carburanți și reglementarea reală a prețului poliței de asigurare obligatorie RCA, avertizând că majorările ar putea duce la blocaje în lanțul de aprovizionare cu mărfuri.
”COTAR cere Guvernului să explice cum a fost posibilă scumpirea carburanților la pompă, deși există stocuri pentru următoarele 6 luni. De asemenea, solicităm intervenția imediată a Guvernului în scăderea accizelor la carburanți și reglementarea reală a prețului poliței de asigurare obligatorie RCA. Dacă vor continua să se scumpească atât carburanții, cât și RCA-ul, vom ajunge în situația de blocaj al lanțului de aprovizionare cu mărfuri. Dacă este adevărat că România are rezerve de combustibil care pot acoperi necesarul pentru următoarele cinci luni, în cazul în care nu s-ar mai rafina sau importa niciun litru de motorină sau benzină – așa cum a declarat, săptămâna trecută, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la briefingul de presă ce a urmat ședinței de Guvern de joi -, cum se justifică scumpirea benzinei și a motorinei la pompă?”, au precizat reprezentanții COTAR într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
COTAR consideră că scumpirile de la pompă sunt nejustificate și susține că românii suportă costurile majorărilor, în timp ce instituțiile statului pasează responsabilitatea între ele.
”Nu este prima oară când se întâmplă acest lucru, iar scumpirile nejustificate le decontează românii. Jocul acesta cu intervenția Consiliului Concurenței și al ANPC, amenințările de la o instituție la alta, nu fac decât să ofere publicului plătitor un spectacol grotesc, mult prea ieftin pentru prețul încasat de stat, pentru că realmente banii rămân dați, statul încasează la buget de la toți românii, din scumpirile carburanțior, din accize, din scumpirile în lanț la produse și servicii, apoi din amenzi. Iar pentru a nu riposta pentru că plătesc din ce în ce mai mult, nejustificat, românilor li se aruncă în spațiul public, de fiecare dată, acest circ instituțional. Între timp, firmele dau faliment, angajații rămân fără locuri de muncă, viața în România se scumpește și devine insuportabilă, iar românii care plătesc totul din ce în ce mai scump nu au niciun beneficiu”, avertizează COTAR.
Transportatorii atrag atenția că sectorul este afectat direct de creșterea simultană a prețurilor la carburanți și a tarifelor pentru polițele RCA.
”Noi, transportatorii, suntem primii loviți de aceste scumpiri nejustificate ale carburanților și ale polițelor RCA – două domenii în care Guvernul ar fi trebuit să intervină, dar continuă să nu o facă. Ne-am săturat să vedem cum apar, de fiecare dată, declarații politice de pe margine, că dacă șeful Consiliului Concurenței și președintele ANPC nu sancționează scumpirile nejustificate ale carburanților la pompă, trebuie să fie demiși, pentru că prețul nu ar trebui să fie mai mare de 8 lei, cu tot cu TVA. Toți fac parte din același guvern și nu vedem nicio măsură concretă. Nu ne ajută cu nimic nici declarația de sâmbătă a ministrului Energiei, Bogdan Ivan, care ne explica, de la Bistrița, că este extrem de important ca în România prețul carburanților să nu ajungă la două cifre și că se lucrează la cinci scenarii care să prevină o astfel de situație”, au menționat reprezentanții COTAR, în comunicatul citat.
În acest context, președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, a cerut Guvernului să intervină rapid pentru a opri scumpirile și pentru a reduce accizele la combustibil. El a avertizat că, în lipsa unor măsuri, transportatorii ar putea ajunge în situația de a nu mai putea onora contractele de transport, ceea ce ar afecta aprovizionarea magazinelor.
”Vă oferim noi un scenariu, domnule ministru: interveniți cu pârghiile pe care le aveți la dispoziție, pentru a opri aceste scumpiri nejustificate. Domnule Bolojan, atunci când nu se vor mai putea onora contractele de transport, din cauza prețurilor care nu vor mai acoperi valoarea acestor contracte, cu ce vor putea face șoferii de tir aprovizionarea magazinelor? Cu metroul, cu tramvaiul sau cu trenul? Cerem intervenția de urgență a Guvernului în scăderea accizelor la carburanți și în stoparea scumpirilor nejustificate ale benzinei și motorinei, precum și a prețurilor polițelor RCA care au scăpat de sub control și se adaugă la scumpirile în lanț, până vor pune pe butuci economia României!”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, în comunicatul citat.
Organizația mai solicită și măsuri pentru stabilizarea pieței RCA, una dintre acestea vizând ca o instituție bancară românească să emită polițe RCA.
”Sunt două lucruri care afectează foarte grav transportul de persoane și de mărfuri: prețul carburanților și polița RCA. Se poate da o ordonanță de urgență sau o hotărâre de guvern, pentru scăderea accizelor la benzină și la motorină, dar și pentru ca o instituție bancară românească să emită polițe RCA – situație prevăzută și de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, iar din acel moment vom putea plăti o poliță RCA corectă. Conform Art. 47 din lege – Înființarea/Preluarea unei companii de asigurări -Ministerul Finanțelor Publice putea elabora actul normativ pentru înființarea sau preluarea unei companii de asigurări cu capital de stat, în domeniul asigurărilor RCA și altor tipuri de asigurări, dar nu s-a dorit acest lucru. COTAR solicită încă o data intervenția Guvernului României pentru înființarea unei astfel de companii de asigurări cu capital de stat, în domeniul asigurărilor RCA”, au mai arătat reprezentanții COTAR, în comunicatul citat.