Actualitate

Trump avertizează că preţurile benzinei din SUA ar putea rămâne ridicate până la alegerile din noiembrie

pret benzina

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat duminică că preţurile petrolului şi benzinei ar putea rămâne ridicate până la alegerile de la mijlocul mandatului din noiembrie, într-o recunoaştere rară a impactului politic posibil al deciziei sale de a ataca Iranul în urmă cu şase săptămâni, relatează Reuters.

”Ar putea fi la fel sau poate puţin mai mari, dar ar trebui să rămână aproximativ la acelaşi nivel”, a spus Trump, aflat în Miami în weekend, într-un interviu acordat emisiunii ”Sunday Morning Futures With Maria Bartiromo” de la Fox News, întrebat dacă preţurile petrolului şi benzinei vor scădea până în toamnă.

Preţul mediu al benzinei obişnuite la staţiile din SUA a depăşit 4 dolari pe galon în cea mai mare parte a lunii aprilie, potrivit datelor companiei GasBuddy. Declaraţiile lui Trump vin după săptămâni în care a susţinut că majorarea preţurilor este doar un fenomen temporar, deşi oficialii americani spun că principalii săi consilieri sunt conştienţi de impactul economic al războiului.

Tot duminică, Trump a anunţat pe reţelele sociale că Marina SUA va institui o blocadă în Strâmtoarea Ormuz şi va intercepta orice navă care plăteşte o taxă de trecere către Iran, după ce negocierile maraton dintre Statele Unite şi Iran, desfăşurate în Pakistan în weekend, nu au dus la un acord de pace.

”Nimeni care plăteşte o taxă ilegală nu va avea trecere sigură pe mările lumii”, a scris Trump pe platforma Truth Social.

O eventuală blocadă americană ar putea adăuga şi mai multă incertitudine privind rezolvarea conflictului, aflat în prezent sub un armistiţiu fragil de două săptămâni. Noua strategie vine ca răspuns la închiderea de către Iran a rutelor maritime din Strâmtoarea Ormuz, un punct vital pentru transportul global de petrol, situaţie care a dus la creşterea preţurilor mondiale la ţiţei cu aproximativ 50%.

Războiul a început pe 28 februarie, când Statele Unite au lansat, alături de Israel, o campanie de bombardamente împotriva Iranului. Conflictul s-a extins rapid după ce Iranul şi aliaţii săi au atacat state din regiune, iar Israelul a lansat lovituri masive împotriva Hezbollah în Liban.

Conflictul a afectat pieţele financiare globale şi a provocat mii de victime civile, majoritatea în Iran şi Liban.

La nivel intern, poziţia politică a lui Trump a avut de suferit, sondajele arătând că războiul este nepopular în rândul majorităţii americanilor, frustraţi de creşterea preţurilor la benzină.

Rata de aprobare a preşedintelui a coborât la cel mai scăzut nivel din al doilea mandat, ceea ce ridică temeri în rândul republicanilor că partidul ar putea pierde controlul asupra Congresului la alegerile de la mijlocul mandatului.

Senatorul democrat Mark Warner din Virginia, vicepreşedinte al Comisiei pentru informaţii din Senat, a pus sub semnul întrebării strategia blocadei propuse de Trump.

”Nu înţeleg cum blocarea strâmtorii ar putea determina Iranul să o redeschidă”, a declarat Warner pentru CNN.

Într-o apariţie separată la CBS, acesta a spus că blocada nu ar reduce controlul Iranului asupra zonei.

”Iranienii au sute de bărci rapide cu care pot mina strâmtoarea sau pot plasa explozibili pe petroliere pentru a o bloca. Cum ar putea asta să reducă preţurile benzinei?”, a spus el.

Deşi Trump a afirmat în repetate rânduri că războiul se va încheia curând, senatorul republican Ron Johnson din Wisconsin a declarat pentru ABC News că atingerea obiectivelor SUA în Iran ”ar putea dura mult timp”.

”Va fi un proiect pe termen lung. Nu am crezut niciodată că va fi uşor.”, a spus Johnson.

Cele mai recente știri

To Top