Energie

UE începe implementarea interdicției privind importurile de gaze lichefiate rusești într-un moment dificil

Europa începe să implementeze o interdicție referitoare la importurile de gaze lichefiate din Rusia într-un moment dificil, având în vedere că războiul din Iran perturbă în mod grav aprovizionarea globală cu energie, transmite Bloomberg.

Începând de sâmbătă, Uniunea Europeană va interzice achizițiile de gaze lichefiate rusești pe termen scurt, așa-numita piață spot. Livrările în baza contractelor pe termen lung pot continua până la sfârșitul anului, dar interdicția ar putea crea și așa dificultăți.

Blocul comunitar se bazează pe Rusia pentru aproximativ 12% din necesarul său de gaze, iar o parte din aceste gaze ajung prin conducte. Interdicția achizițiilor de pe piața spot ar putea elimina între 2,8 milioane și 3,5 milioane de tone de gaze lichefiate rusești pe an, potrivit estimărilor firmelor Wood Mackenzie Ltd. și Energy Aspects Ltd. Este vorba de echivalentul a aproximativ 3% din importurile totale de gaze lichefiate ale blocului comunitar în 2025.

Reducerea ofertei vine într-un moment în care prețul de referință al gazelor în Europa a crescut deja cu aproximativ 40% din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Europa va trebui să achiziționeze mai multe gaze în lunile următoare pentru a-și reumple depozitele golite înainte de iarna viitoare, exact într-un moment în care există probleme cu aprovizionarea pe piața globală.

Multe depind, însă, de cât timp va rămâne blocată Strâmtoarea Ormuz, de unde provine aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu gaze lichefiate.

‘Pentru moment, nu vedem un risc major în ceea ce privește aprovizionarea, dar ar putea exista o schimbare în câteva luni’, a declarat Tom Marzec-Manser, directorul pentru Europa la Wood Mackenzie.

Deocamdată, Europa are suficiente gaze, unul dintre motive fiind și reducerea voluntară a cererii globale. Regiunea a început lent sezonul de reumplere a depozitelor, în timp ce consumatorii din Asia, care ar putea concura pentru aprovizionare, au ales să își reducă consumul ca răspuns la blocarea Strâmtorii Ormuz. Acest lucru s-ar putea schimba atunci când se va intensifica concurența pentru GNL între Europa și Asia, lucru care de obicei se întâmplă în timpul verii. Dacă reumplerea depozitelor de gaze din Europa va întârzia, acest lucru ar crea o dilemă pentru Bruxelles.

Oficialii UE au afirmat în repetate rânduri că nu ar trebui să existe o revenire la dependența europeană de importurile de energie rusească, care au fost drastic reduse de la invazia rusească în Ucraina, în 2022. Cu toate acestea, au îndemnat în mod constant statele membre să dea prioritate reumplerii depozitelor.

Dacă situația se înrăutățește, Comisia Europeană are puterea de a declara o stare de urgență și a reautoriza temporar achizițiile de gaze rusești de pe piața spot, potrivit lui Tom Purdie, analist principal GNL la Energy Aspects. ‘Nu ne așteptăm ca această manetă să fie trasă rapid, având în vedere perspectiva cedării și cumpărării de gaz rusesc atât de curând după interdicție. Testul mai important va veni la 1 ianuarie 2027, când se vor opri achizițiile pe termen lung’, a spus Purdie.

Interdicția impusă de Europa nu va elimina gazele lichefiate rusești de pe piața globală. Novatek PJSC, principalul acționar al instalației de producție Yamal din Arctica, care aprovizionează în prezent Europa, face eforturi pentru a se asigura că acest lucru nu se va întâmpla. Compania și-a intensificat eforturile pentru a încheia noi vânzări în Asia, oferind cumpărătorilor livrări pe termen scurt, legate de diverși indici de preț, potrivit traderilor din apropierea discuțiilor.

Cele mai recente știri

To Top