Actualitate

Javier Milei la Davos: Lumea occidentală este în pericol din cauza „socialismului” şi „colectivismului”

Foto: iStock

Preşedintele Argentinei, ultra-liberalul Javier Milei, a avertizat miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos că „Occidentul este în pericol” din cauza tendinţei liderilor de a urma idei „care conduc inexorabil la socialism şi deci la sărăcie” sau din cauza „experimentelor colectiviste, care nu sunt niciodată soluţia problemei”, consemnează agenţiile France Presse şi EFE.

„Principalii lideri ai lumii occidentale au abandonat din nefericire în ultimii ani ideea de libertate în favoarea a diferite versiuni din ceea ce noi numim colectivism”, a remarcat Milei în intervenţia sa la forumul de la Davos, unde a făcut prima sa vizită externă de când a fost învestit în funcţie pe 10 decembrie.

El a atacat în plus agendele feminismului şi ecologismului promovate internaţional, considerându-le de asemenea o parte a influenţei pe care socialismul l-a căpătat asupra politicilor economice ale Occidentului.

„Prima dintre aceste noi bătălii este disputa ridicolă şi nefirească între bărbat şi femeie”, a observat preşedintele argentinian în referirea sa la ascensiunea feminismului. „Singurul lucru la care a condus această agendă a feminismului radical este o mai mare intervenţie a statului pentru a îngreuna procesul economic”, consideră Javier Milei.

Cât despre tema schimbărilor climatice, el s-a declarat împotriva „ideilor nocive” ale celor care „susţin că fiinţele umane provoacă pagube planetei şi că aceasta trebuie protejată cu orice preţ, aceiaşi ajungând până la a pleda pentru controlul populaţiei sau agenda sângeroasă a sprijinirii avortului”.

Pe plan economic intern, noul preşedinte argentinian, care se autodescrie drept un „anarho-capitalist” şi „libertarian”, a promis reforme tipice terapiei de şoc în ţara sa care trece printr-o criză economică perpetuă şi a avut anul trecut o inflaţie de peste 200%.

În politica externă, Javier Milei a abandonat planurile fostului guvern de centru-stânga de aderare a Argentinei la blocul puterilor emergente reunite în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) şi a promis că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA.

Pe plan social, în pofida apropierii sale de SUA, el susţine interzicerea avortului şi se declară ostil mişcării LGBT.

Cele mai recente știri

To Top