Actualitate

Boloş: Acest buget este cu adevărat unul modern, structurat pe priorităţile şi nevoile actuale

Foto: iStock

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, miercuri sesră, că s-au lucrat nopţi şi zile la pentru realizarea bugetului pentru 2024, care este ”cu adevărat modern, structurat pe priorităţile şi nevoile actuale”.

”Bugetul pentru 2024, în transparenţă. Chiar dacă unii s-au amuzat când am spus că la Ministerul Finanţelor s-au pierdut nopţi şi zile pentru realizarea lui, astăzi am reuşit să îl publicăm în transparenţă. A fost o muncă titanică din partea echipei, pe care vreau să o felicit. Pot să afirm că acest buget este cu adevărat unul modern, structurat pe priorităţile şi nevoile actuale”, a scris, miercuri seară, pe Facebnook, ministrul Finanţelor.

Acesta se referă la câteva date pe care le consideră importante:

  • Prognozăm o creştere economică de 3,4%, susţinută, în principal, de investiţii pe partea cererii şi de servicii şi construcţii pe partea ofertei.
  •  Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 9,3%.
  • Vom avea un buget record de investiţii – cheltuielile destinate investiţiilor sunt de aproximativ 124 miliarde lei, reprezentând 7% în PIB, iar în anul 2026 acestea însumează aprox 129,2 miliarde lei, în creştere faţă de anul 2024 cu 9,1 miliarde lei.

”Prin acest buget, ne propunem să construim şi să consolidăm fundamentul serviciilor publice de calitate. Pentru Ministerul Educaţiei este asigurată o creştere de aproximativ 61 % a bugetului, practic în valoare nominală de la 35 de miliarde la 57 de miliarde de lei, ceea ce asigură sumele necesare pentru creşterea salariilor personalului didactic şi nedidactic din Ministerul Educaţiei”, a mai transmis ministrul.

Potrivit acestuia, pentru Ministerul Sănătăţii, s-a propus un buget mărit cu 5,7 miliarde de lei faţă de bugetul estimat pentru 2023, ajungând la 18,8 miliarde lei.

 

”Numărul mediu de salariaţi va continua să crească anul viitor, cu 1,6% faţă de anul precedent, depăşind cu peste 177.000 persoane nivelul din 2019”, a adăugat ministrul.

Acesta a explicat că în realizarea bugetului a luat în calcul majorarea pensiilor de asigurări sociale cu 13,8% începând cu luna ianuarie 2024 şi acordarea pensiilor recalculate conform Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii.

”Subliniez obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară într-un mod prudent care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, tocmai de aceea la estimarea cheltuielilor am avut în vedere toate măsurile adoptate în ultimul timp, atât pe partea de venituri, cât şi pe partea de cheltuieli. Le găsiţi explicate în detaliu în Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2024-2026”, a mai transmis ministrul.

Acesta susţine, însă, că sunt nevoie reforme care să ducă la creştere economică: ”Ce aş vrea să punctez este că oricât de încrezători am fi când vedem aceste date, toate speranţele noastre trebuie să se agaţe de reforme întreprinse în economie pentru a favoriza creşterea, o economică robustă, sprijinirea digitalizării, reforma regimului fiscal, cheltuieli publice mai eficiente prin indeplinirea jaloanelor şi ţintelor prevăzute în PNRR, prioritizare de investiţii şi control riguros al realizării acestora”.

Cele mai recente știri

To Top