Actualitate

Cifra de afaceri din comerţ a scăzut cu 2% pe serie brută în februarie, pe fondul reducerii vânzărilor de produse nealimentare

comert supermarket
Foto: iStock

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, în luna februarie, a scăzut atât ca serie brută cu 2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,6%, comparativ cu luna precedentă.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate joi, evoluţia cifrei de afaceri din comerţ, pe serie brută, în februarie 2023, comparativ cu ianuarie, a fost determinată de declinul înregistrat la vânzările de produse nealimentare (-6,1%). Pe de altă parte, creşteri s-au înregistrat la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,5%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,3%).

Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, reducerea afacerilor din comerţ a fost generată de scăderea înregistrată la vânzările de produse nealimentare (-3,3%). Creşteri s-au înregistrat la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,6%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,1%).

Faţă de luna februarie 2022, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în luna februarie 2023, a crescut atât ca serie brută cu 2,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,2%.

Pe serie brută, cifra de afaceri din comerţ a fost impulsionată de creşterile înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,3%) şi la vânzările de produse nealimentare (+1,7%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,9%.

Pe serie ajustată, avansul a fost determinat de creşterile înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,3%) şi la vânzările de produse nealimentare (+2,2%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,2%.

În primele două luni din acest an, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 3,9%, datorită creşterilor vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,9%) şi vânzărilor de produse nealimentare (+5,4%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,7%.

Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, creşterea cu 3,8% a cifrei de afaceri a fost determinată de creşterile înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,5%) şi la vânzările de produse nealimentare (+5%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,2%.

Cele mai recente știri

To Top