Europa prinde din ce în ce mai puțin pește și cumpără din ce în ce mai mult: conform unui studiu cerut de Comisia pentru pescuit a Parlamentului European, statele UE și-au acoperit din producție proprie doar 37,5% din consum. România duce însă povestea cu un pas mai departe – după ce și-a pierdut flota oceanică, a ajuns să importe peste 80% din peștele de care are nevoie, iar singura lege care ar trebui să pună ordine în fermele piscicole a avut nevoie de cinci ani să treacă de Parlament.
Un studiu cerut de Comisia pentru pescuit a Parlamentului European arată că Uniunea Europeană depinde tot mai mult de peștele adus din afară. În 2022, europenii au reușit să își acopere din producție proprie doar 37,5% din peștele consumat. Situația diferă mult de la o specie la alta: la ton, UE își produce singură doar 29% din cât consumă, la peștii care trăiesc aproape de fundul apei, cum sunt codul și merluciul (numiți „demersali”), procentul scade la aproximativ 20%, iar la crustacee și moluște (creveți, midii, scoici, caracatițe) ajunge la circa 12%. Aproape tot somonul mâncat în UE este adus din import, iar producția din acvacultură bate pasul pe loc. Motivele sunt costurile mari la curent și la salarii, regulile complicate și faptul că fermierii găsesc tot mai greu locuri unde să pună ferme noi. Nici în România lucrurile nu stau mai bine: piața este dominată de zeci de ani de importuri.
Europa, prinsă în plasa propriilor importuri
Fermele de pește din UE scot în total cam un milion de tone pe an, ceea ce înseamnă că acoperă doar 10% din cât mănâncă europenii. Creșterea producției este frânată de costurile mari, de birocrație, de lipsa terenurilor potrivite și de accesul greu la apă. În creșterea peștilor, cea mai mare cheltuială este hrana, cu aproximativ 43% din toate costurile. Urmează cumpărarea puieților cu 11%, apoi salariile oamenilor care lucrează în ferme (9%) și curentul electric (3%). Din 2020 încoace, prețul hranei pentru pești a sărit brusc, din cauza scumpirilor generale și a lipsei de materii prime. În plus, europenii plătesc mult mai mult pe energie și pe salarii decât concurenții din Turcia sau Chile. Un exemplu clar: bibanul de mare și dorada aduse din Turcia vin dintr-un sistem integrat pe verticală, în care aceeași firmă face totul, și ajung să producă astfel de patru ori mai mult biban de mare și doradă decât toată UE la un loc. La midii, UE pierde teren în fața Chile: dacă în 2019 europenii își acopereau 80% din consum din producție proprie, în 2022 procentul a scăzut la 70%. Producția de midii din Chile a crescut de 17 ori din anul 2000 încoace și depășește acum, ca volum, tot ce exportă Uniunea.
Comisia Europeană, așteptată cu soluții
Faptul că UE depinde tot mai mult de importuri ridică mai multe probleme: cât de sigură mai e hrana europenilor, cât de independentă mai e Uniunea, dacă se mai respectă regulile de protecție a mediului și cum se descurcă producătorii europeni în fața concurenței. În acest context, europarlamentarul român Dan Motreanu a cerut Comisiei Europene să spună clar ce are de gând să facă pentru ca UE să nu mai depindă atât de mult de peștele adus de pe alte continente, cum ar putea fi ajutați fermierii și pescarii europeni și cum se va asigura că peștele adus din import este crescut sau prins după aceleași reguli ca în Europa – atât în privința condițiilor de muncă, cât și a protecției mediului. Până când Comisia va veni cu un plan care să ajute sectorul să supraviețuiască, merită să ne uităm și la ce se întâmplă acasă. După ce România și-a pierdut flota de pescuit oceanic, peștele mâncat în țară vine în cea mai mare parte din import. Cum cererea a tot crescut în ultimii ani, România a ajuns să cumpere din afară peste 80% din peștele de care are nevoie.
Ce spun statisticile
Consumul de pește al românilor a rămas cam la același nivel în ultimii ani: aproximativ 6,4–6,5 kilograme de persoană pe an, ceea ce înseamnă circa 122.000 de tone pentru toată țara. În 2023, producția internă a arătat așa: 3.830 de tone prinse de pescarii profesioniști în râuri și lacuri, 2.527 de tone scoase din Marea Neagră și 11.300 de tone crescute în ferme – în total, aproape 18.000 de tone. În 2024, producția a scăzut la circa 16.000 de tone, în timp ce importurile au urcat la 117.000 de tone. Așa se face că peștele și produsele din pește au ajuns să fie pe locul doi la cel mai mic grad de acoperire din producție proprie, după orez: doar 13%, potrivit ultimelor date INS. Altfel spus, din tot peștele mâncat în România, numai 13% este scos sau crescut în țară.
În primele trei luni ale acestui an, peștele și produsele din pește aduse din afară ne-au costat aproape 26 de milioane de euro. Cele mai mari cantități au venit din Turcia, Ucraina și China, potrivit Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală (TAXUD) din cadrul Comisiei Europene. Din Turcia, de departe cel mai mare furnizor al României, vine atât pește congelat, cât și proaspăt – iar cel mai mult se importă păstrăv. Pe lista țărilor de unde cumpărăm mai apar Thailanda, Vietnam, Tanzania și Senegal. În tot anul 2025, aceste importuri ne-au costat 107 milioane de euro, iar valoarea lor a crescut constant în ultimii ani. Balanța comercială este clar în dezavantajul României: importăm mult mai mult decât exportăm.
Nu avem cu ce pescui
România are una dintre cele mai mici și mai vechi flote de pescuit din UE. O analiză făcută de Eurostat în 2024 – care a comparat flotele europene după numărul de nave, puterea motoarelor și cât pește pot prinde – a așezat țara noastră pe ultimul sau penultimul loc la aproape toate capitolele. Ca număr de vase, România avea în 2023 doar 174 de nave de pescuit, în timp ce Italia, lidera clasamentului, avea 12.254. Mai puține decât noi aveau doar Slovenia (136), Lituania (117) și Belgia (60). La tonaj, flota românească era pe penultimul loc, cu 1.634 de tone în total. Mai mică era doar cea a Sloveniei, cu 668 de tone. Pe primul loc se afla Norvegia, cu o flotă de 492.583 de tone. La puterea motoarelor, vasele românești erau cele mai slabe din Uniune, inclusiv din cauza vechimii lor. Motoarele însumau doar 6.349 de kilowați – mai puțin chiar decât cele ale flotei Slovaciei, care ajungeau la 8.768 de kilowați, deși Slovacia are cea mai mică flotă din UE.
Braconajul lovește puternic
O altă problemă mare este pescuitul ilegal. Doar la un singur control făcut în luna februarie, în zona comunei Hinova, pe malul Dunării, inspectorii Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) au confiscat aproximativ 410 metri de setci – plase speciale de prins pește, multe dintre ele interzise. Braconajul este foarte răspândit în Delta Dunării și îi afectează inclusiv pe pescarii care lucrează legal și pe oamenii din satele care trăiesc de pe urma apei. Pescuitul fără acte, cu unelte interzise sau cu curent electric (care omoară tot ce prinde în jur) creează probleme serioase, iar autoritățile nu reușesc să țină pasul cu fenomenul. Se estimează că, în fiecare an, braconierii scot din Delta Dunării circa 2.200 de tone de pește, cam tot atât cât prind legal cei aproximativ 1.200 de pescari profesioniști autorizați. Între 2022 și 2024, inspectorii au confiscat în Deltă plase cu o lungime totală de aproape 60.000 de metri.
Acvacultura, captivă în așteptarea unei legi
Parlamentul României a avut nevoie de cinci ani ca să adopte o lege care să pună ordine în creșterea peștelui la scară mare și în sectorul piscicol în ansamblu. Proiectul a fost depus în 2021 și a primit votul Camerei Deputaților , for decizional, abia în noiembrie 2025, după ce fusese contestat de mai multe ori la Curtea Constituțională. Legea nr. 206/2025 a acvaculturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1120 din 4 decembrie 2025, stabilește regulile pentru creșterea peștelui în ferme și pentru organizarea sectorului piscicol în România. Ea urmărește modernizarea tehnologiilor, dezvoltarea responsabilă, creșterea eficienței producției, autorizarea fermelor și protejarea mediului. Printre altele, legea aduce amenzi și pedepse penale pentru cei care fură pește din ferme. Ambarcațiunile și uneltele folosite ilegal pot fi confiscate, iar cine aruncă gunoaie pe marginea bazinelor piscicole sau distruge din neglijență digurile riscă amenzi de până la 80.000 de lei. Aceleași amenzi se aplică și celor care, din neatenție, reduc debitul de apă al râurilor sau al canalelor, dacă prin asta pun în pericol peștii și celelalte viețuitoare din ferme, cu condiția ca fapta să nu fie atât de gravă încât să intre direct sub incidența Codului penal.
Fermele de pește, lăsate fără aer de presiunea costurilor
Potrivit datelor publicate de ANPA, România are în total circa 135.000 de hectare de amenajări piscicole de apă dulce, adică iazuri, heleșteie și bazine pentru creșterea peștelui. Acestea aparțin fie ANPA, fie consiliilor locale și județene, fie Administrației Naționale „Apele Române”. Problema este că rentabilitatea fermelor este pusă la grea încercare de costurile de producție. Salariile, dubla taxare a terenului (fermierii plătesc atât redevență către stat pentru că folosesc terenul, cât și taxa locală de la primărie), facturile la curent și prețurile furajelor apasă greu pe bugetele lor. La acestea se adaugă birocrația pentru obținerea avizelor de mediu și pagubele făcute de păsările și animalele care mănâncă pește, cum ar fi cormoranii sau vidrele. Toate acestea pun serios la încercare răbdarea și banii celor care se încumetă să investească în domeniu.
