Business

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a realizat în primul semestru venituri de aproape 1,32 miliarde de lei, cu 18% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Foto: iStock

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a realizat în primul semestru venituri de aproape 1,32 miliarde de lei, cu 18% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultate susţinute de creşterea organică în segmentul de distribuţie şi de cele trei companii a căror achiziţie a fost finalizată în 2024.

”În primul semestru al anului 2024, veniturile Grupului Aquila au înregistrat o creştere de aproximativ 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, până la 1,322 miliarde de lei. Rezultatele obţinute au fost susţinute, în principal, de avansul veniturilor din segmentul de afaceri distribuţie, care reprezintă aproximativ 94% din cifra de afaceri a grupului, respectiv din consolidarea companiilor Romtec şi Parmafood”, relevă raportul companiei.

Profitul net înregistrat de grup în primul semestru din 2024 este de 35 milioane de lei, o scădere de 15% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a impactului noului impozit introdus pe cifra de afaceri (5 milioane de lei) precum şi a diminuării veniturilor financiare.

„Prioritatea noastră în primele şase luni a fost consolidarea poziţiei pe piaţa serviciilor integrate de distribuţie şi logistică din România şi Republica Moldova, precum şi setarea cadrului pentru realizarea sinergiilor în urma celor trei companii achiziţionate în acest an. De asemenea, continuăm discuţiile pentru achiziţionarea altor companii deja atent analizate. Deşi am înregistrat venituri record în acest semestru, suntem în continuare atenţi la oportunităţile care ne pot conduce spre dublarea EBITDA până în 2026, având ca reper anul 2021, conform strategiei asumate. Am continuat creşterea organică şi dezvoltarea brandurilor proprii. Canalele de distribuţie cu cel mai mare ritm de creştere au fost HoReCa şi canalul de vânzare organizat, care au înregistrat vânzări mai mari cu 35%, respectiv 29%. Integrarea companiilor Romtec Europa, Parmafood Group Distribution şi Parmafood Trading a contribuit la extinderea portofoliului AQUILA cu peste 120 de branduri, locale şi internaţionale, cu o contribuţie adiţională de 5% la vânzări”, spune Cătălin Vasile, CEO Aquila.

EBITDA a înregistrat o creştere de 11% faţă de primul semestru al anului anterior, ajungând la 77 milioane de lei, cu o marjă EBITDA realizată de grup de 6%.

Priorităţile companiei pentru anul 2024 rămân integrarea celor trei companii recent achiziţionate, precum şi creşterea vânzărilor brandurilor proprii. Pentru anul în curs, compania şi-a bugetat investiţii de 16,9 milioane de euro pentru mijloace de transport şi echipamente de depozit, în linie cu obiectivele de sustenabilitate.

Aquila operează în România şi Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuţie, logistică şi transport. Compania vinde produse de larg consum în peste 72.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerţ cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piaţă.

Compania a fost înfiinţată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu şi Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ca urmare a unei oferte publice iniţiale în valoare de 367 milioane lei.

Cele mai recente știri

To Top