Nu știm dacă va veni o criză globală, una regională sau una care se va manifesta limitat, doar în economia autohtonă. Sau, cine știe, poate reușim să scăpăm până la final de categoria „junk” și de efectele total neplăcute ale retrogradării. Cert este că finanțele publice, economia și societatea arată azi altfel decât în urmă cu 18 ani.
Suntem în vara lui 2008. Românii turează motoarele celor mai noi modele de mașini occidentale, mall-urile sunt pline ochi, toată lumea pleacă în vacanțe care cu câțiva ani în urmă păreau un vis frumos, iar proprietățile imobiliare se vând la prețuri demne de Spania ori Italia. „«Cumpără azi, că mâine sigur va fi mai scump» era sloganul din imobiliare și, de cele mai multe ori, chiar așa se întâmpla. Un apartament cu trei camere în cartierul bucureștean Rahova costa 40.000 de euro în 2006, 70.000 de euro în 2007 și ajunsese spre 100.000 de euro în 2008. Iar băncile nu mai pridideau cu emiterea de credite ipotecare în ciuda celor care atrăgeau atenția că, poate, totuși, se exagerează”, își aduce aminte Vali V., care era pe atunci patronul și singurul angajat al unei agenții imobiliare din Capitală.
Cei mai mulți români nu au vrut să asculte nici de avertismentele celor care spuneau că există posibilitatea ca problemele majore din sectorul bancar american să se răspândească și în Europa și să ne lovească și pe noi. Inclusiv cei mai importanți oameni din stat ne spuneau, atunci, să stăm liniștiți. „Răspunsul este clar nu, criza financiară internațională nu va avea efecte asupra economiei și asupra cetățenilor”, afirma premierul Călin Popescu-Tăriceanu, în timp ce președintele Traian Băsescu credea, la rândul său, că „România are toate condițiile să nu fie consistent afectată de criză, deși vor exista domenii afectate, cum ar fi industria auto”.
Déjà-vu?
Pentru cei care au trecut prin acele vremuri, unele lucruri par să semene izbitor de mult. În lume se conturează tot mai clar o criză a dobânzilor și a datoriilor publice, care se suprapune peste deja existentele probleme create de explozia prețurilor energiei, de instabilitatea politică ori de schimbările aduse de AI. Și tot mai multe voci relevante atrag atenția asupra riscurilor majore pentru economia globală. Guvernatorul Băncii Naționale a Franței, Emmanuel Moulin, de exemplu, a spus recent că este vizibilă o corelație strânsă între problemele din Orientul Mijlociu, ratele dobânzilor pe termen lung din SUA și cele din Europa. „Această creștere a dobânzilor afectează pe toată lumea, indiferent de situația fiscală”, a afirmat el.
Cu toate acestea, puțină lume în România pare să-și facă cu adevărat griji, de parcă am fi decuplați total de ce se întâmplă pe plan internațional. Oamenii de rând par să fi păstrat, în general, aceeași atitudine consumeristă, bugetarii fac tot ce le stă în putință pentru a-și crește veniturile, iar politicienii par să pună pe primul plan interesele personale și de partid. Asta în timp ce multe dintre datele macroeconomice nu sunt tocmai generatoare de optimism.
Nu tocmai optimiști
Astfel, deficitul bugetar, deși în scădere, tot va atinge circa 6% din PIB în 2026, iar ca urmare a acestui fapt datoria publică a trecut deja de celebrul prag de 60% din PIB și urmează să se apropie de 62% din PIB la finele anului. În plus, potrivit unui recent raport al Băncii Mondiale, „economia României va scădea cu 0,5% în acest an, pe fondul consolidării fiscale și al costurilor mai ridicate cu energia”. Vom fi, de altfel, singura țară din zonă care va înregistra o evoluție negativă la acest capitol. Și rata șomajului dă semne de creștere ușoară, ajungând la 3,26% în august (față de 3,17% cu un an în urmă), în timp ce salariul mediu net, care a atins 5.820 de lei în iulie, a fost cu 5,5% mai mare decât în aceeași lună a lui 2025. Dar dacă luăm în calcul rata anuală a inflației, aflăm că, de fapt, puterea de cumpărare a scăzut cu 2,5% în aceeași perioadă.
Spre comparație, în 2008, anul în care spre sfârșit s-au văzut primele semne ale crizei, produsul intern brut a crescut cu 6,2%, iar salariul mediu net urcase cu nu mai puțin de 25% față de 2007 (până la circa 1.300 de lei). Totuși, în același an deficitul bugetar a fost de 5,4% din PIB (așadar comparabil cu cel țintit pentru 2026), dar nivelul datoriei publice, de doar 21% din PIB, era încă mult mai sustenabil decât cel actual.
Semne bune?
Există, totuși, și unele diferențe care ne pot face ceva mai încrezători în capacitatea economiei și a societății de a rezista la o potențială criză. Starea financiară a companiilor și a populației este evident mai bună azi decât în urmă cu 18 ani. Astfel, în august 2008 depozitele în bănci ale persoanelor juridice totalizau 17,8 miliarde de euro, iar cele ale persoanelor fizice erau de circa 22,5 miliarde de euro. Adică circa 40 de miliarde de euro în total. În august 2026, depozitele bancare ale entităților private totalizau 50,7 miliarde de euro, în timp ce cele ale populației depășeau 80 de miliarde de euro. Adică peste 130 de miliarde de euro, o sumă care, chiar ajustat cu rata inflației, este semnificativ mai mare decât în 2008.
Diferențe există și în cea ce privește gradul de îndatorare. Astfel, în august 2008 persoanele juridice neguvernamentale aveau contractate credite de 26,6 miliarde de euro, iar persoanele fizice de 25,8 miliarde de euro. Asta în timp ce în august 2026 companiile aveau împrumuturi de 49,5 miliarde de euro, iar populația luase credite ce totalizau 41,3 miliarde de euro. La prima vedere ar părea că stăm mai prost decât înainte de marea criză, dar dacă luăm în calcul ponderea în PIB a acestor împrumuturi ne dăm seama că situația este ceva mai favorabilă. Astfel, creditul neguvernamental total din 2008 (52,4 miliarde de euro) reprezenta cam 38% din produsul intern brut, în timp ce pentru 2026 suma acestuia, deși mai mare (90,8 miliarde de euro), echivalează cu aproximativ 22% din PIB-ul estimat.
Tot în zona de active financiare românii au azi peste 15 miliarde de euro în fondurile de investiții locale, față de puțin peste 300 de milioane de euro în 2008. În ceea ce privește activele nefinanciare, în ultimii 18 ani s-au adăugat la averea românilor aproape un milion de locuințe nou construite. În aceeași perioadă, numărul autoturismelor înmatriculate a crescut de mai mult de două ori, de la patru milioane în 2008 la aproape nouă milioane anul acesta.
Este adevărat, în același timp, că față de 2008 au crescut și prețurile, dar s-a modificat și stilul de viață și, ca urmare, și structura cheltuielilor. Astfel încât, chiar dacă financiar pare că am fi ceva mai bine pregătiți decât în 2008, este posibil ca și potențialul de ajustare la posibilele turbulențe economice să fie cu totul altul. De altfel, conform unui sondaj realizat în această primăvară de tbi Bank, aproape 30% din angajații români spun că s-ar putea descurca fără principala sursă de venit doar între una și trei luni, în timp ce 23% dintre ei estimează că ar rezista între patru și șase luni. Așa că cel mai bine ar fi să nu avem ocazia să observăm cât de bine (sau nu) am putea face față unei perioade cu scăderi de venituri, concedieri și falimente.
