Energie

Curtea de Conturi Europeană: UE trebuie să își intensifice eforturile pentru modernizarea rețelei de energie electrică

Foto: iStock

Pentru consolidarea independenței energetice a UE și combaterea schimbărilor climatice, este nevoie de o rețea de energie electrică modernizată, capabilă să integreze mai multă energie din surse regenerabile și să se adapteze la procesul de electrificare din ce în ce mai intens, apreciază Curtea de Conturi Europeană (ECA), într-un raport publicat marți.

Potrivit ECA, obiectivul poate fi atins, dar nu fără ca UE să își intensifice eforturile.

‘O mare parte a rețelei de energie electrică a UE datează din secolul trecut: aproape jumătate dintre liniile de distribuție sunt vechi de peste 40 de ani. Vrem ca UE să fie competitivă și autonomă? Avem atunci nevoie de o infrastructură modernă, care să ne poată susține industria și care să mențină prețurile la un nivel accesibil. Se preconizează că cererea de energie electrică a UE va fi de peste două ori mai mare până în 2050. Investițiile semnificative în rețea sunt deci inevitabile. Totodată însă trebuie să reducem la minimum necesarul de investiții. Și pentru asta să recurgem la toate instrumentele pe care le avem la dispoziție: tehnologii noi, soluții de stocare și rețele mai flexibile. Toate pot ajuta la diminuarea costurilor’, a declarat Keit Pentus-Rosimannus, membra Curții responsabilă de acest document de analiză.

Investițiile la scară largă în rețele sunt esențiale pentru modernizarea rețelei de energie electrică ‘îmbătrânite’ a UE și pentru sprijinirea tranziției de la energia bazată pe carbon la energia verde. În ritmul lor actual, planurile de investiții ale operatorilor de rețea se vor ridica în total la 1.871 de miliarde de euro între 2024 și 2050, sub estimarea Comisiei Europene, potrivit căreia necesarul de investiții se situează între 1.994 și 2.294 de miliarde de euro.

Potrivit raportului, modernizarea ar trebui să prindă viteză, dar există piedici care îi pun frână: o planificare deficitară a rețelei, proceduri îndelungate legate de autorizații și gradul limitat de adeziune în rândul consumatorilor, precum și lipsa de echipamente, de materiale și de forță de muncă calificată. Auditorii vin cu unele sugestii de soluții la aceste probleme, de exemplu o mai bună coordonare și integrare a practicilor de planificare a rețelelor, simplificarea procesului de autorizare și exploatarea tehnologiei moderne.

În opinia lor, optimizarea sistemului de energie electrică poate contribui la diminuarea nevoilor de investiții. Presiunea asupra rețelei poate fi redusă prin adaptarea mai flexibilă la fluctuațiile zilnice, săptămânale și sezoniere ale consumului și producției de energie, ceea ce ar face ca extinderea la scară largă a rețelei să nu mai fie o nevoie atât de stringentă. Tehnologia oferă multe oportunități în acest sens (de exemplu, prin dezvoltarea și extinderea de noi soluții de stocare), chiar dacă unele opțiuni pot fi în continuare prea costisitoare. Ar fi, de asemenea, foarte util să se consolideze interconexiunile dintre diferitele țări ale UE. Instrumente precum contoarele inteligente pot fi eficace în reducerea vârfurilor de cerere, însă introducerea lor în unele state membre este încă lentă. În plus, consumatorii care produc ei înșiși energie electrică și comunitățile de energie care produc și consumă energie electrică în mod colectiv pot juca un rol important.

Cadrele de reglementare sunt esențiale pentru deciziile de investiții. Existența unor mecanisme de finanțare este deosebit de importantă într-o situație în care unii operatori se confruntă cu riscuri de credit ridicate și întâmpină dificultăți în a accesa fondurile inițiale necesare pentru investiții. Reglementările stabilesc, de asemenea, cât ar trebui să câștige operatorii și cum sunt aceștia remunerați. Utilizatorilor li se percep, de regulă, tarife de rețea, care permit operatorilor să obțină un profit din investițiile lor în rețea, acoperind, în același timp, amortizarea activelor și cheltuielile de exploatare. Găsirea unui compromis între nevoile de investiții și menținerea facturilor la energie electrică la prețuri accesibile pentru consumatori, în special pentru consumatorii casnici și pentru industriile energointensive, este însă o sarcină dificilă. Este greu să se prevadă ce impact vor avea pe termen lung asupra facturilor la energie electrică investițiile în rețea și integrarea surselor regenerabile de energie (pe lângă tarifele de rețea, facturile includ taxe și costul energiei electrice în sine).

Cele mai recente știri

To Top