În cei aproape 18 ani care au trecut de la momentul intrării în UE viața celor mai mulți români s-a transformat semnificativ și, de cele mai multe ori, în bine. O demonstrează și statisticile privind calitatea locuirii și dotarea cu bunuri de folosință îndelungată, cea mai spectaculoasă evoluție având loc în zona rurală
Celebrele veceuri din fundul curți, fântânile cu apă care trecea rareori testele de potabilitate și locuințele modeste, prost izolate și încălzite cu ineficiente sobe cu lemne. Asta era acum 30-40 de ani regula nu doar în lumea rurală (unde locuiau aproape jumătate dintre compatrioți), dar și în multe orașe mici sau în cartierele mărginașe ale așezărilor urbane mai mari. Chiar dacă într-un ritm care de cele mai multe ori pare nesatisfăcător, România se schimbă și se schimbă în bine. Iar printre cele mai importante modificări se numără cele privind condițiile de viață.
„Iarna aveam la țară două sobe din teracotă, care făceau ca seara temperatura interioară să ajungă pe la vreo 30 de grade. Dar după ce se stingea focul, din cauza pereților neizolați și a geamurilor proaste, se făcea repede frig, de ne trezeam cu nasurile înghețate. Și nu pot să nu mă gândesc și la vizitele la toaleta din curte, fie ploaie, ninsoare sau beznă, sau la spălatul la lighean cu apă cărată din fântâna de la poartă și încinsă într-un cazan mare, pe plită”, își amintește clujeanca Adina Pop de copilăria din anii ’90 petrecută într-un sat de pe valea Crișului Repede. „Acum nici nu-mi vine să cred cât de mult s-au mișcat lucrurile. Ai mei, care s-au mutat acolo după ce au murit bunicii, au pus termopane și au îmbrăcat pereții în polistiren, s-au conectat la gaze și au montat o centrală și calorifere. Și chiar dacă la ei pe stradă nu au ajuns încă apa și canalizarea, și-au făcut baie în casă, alimentată dintr-un puț cu ajutorul unui hidrofor și conectată la o fosă septică”, spune ea.
Iar investiții de același tip au făcut și alte milioane de români. Potrivit ultimelor date de la Institutul Național de Statistică (INS), în 2023 ponderea gospodăriilor dotate cu baie sau duș ajunsese la aproape 85%, iar a celor dotate cu grup sanitar trecuse cu puțin peste 83%. Discrepanțele între sat și oraș continuă să se manifeste și în această zonă, cu 97% din locuințele urbane având azi baie sau duș, respectiv grup sanitar, dar cu doar 70% din casele din rural cu baie și numai 67% din ele cu toaletă interioară.
În ciuda acestor diferențe, trebuie subliniată evoluția cu adevărat fulminantă din această zonă. În 2007, în anul în care România a intrat în Uniunea Europeană, doar 58% din case aveau baie sau duș (87% din cele din mediul urban și numai 20% din cele din mediul rural) și doar 56% din ele aveau grup sanitar în interior (87% la oraș și doar 16% la țară). Iar cu un deceniu în urmă, în 2013, deși numărul lor crescuse, eram încă departe de cifrele de azi. Aveau atunci baie sau duș 67% din case (91% la oraș și numai 34% la țară) și toaletă 66% din ele (91% la oraș și 31% la țară).
Tot mai moderni
Schimbările se văd și în dotarea gospodăriilor cu bunuri de folosință îndelungată. Jumătate din familiile din România dețineau cel puțin un autoturism în 2023 (56% în urban și doar 42% în rural), iar 60% din ele aveau cel puțin un computer (proporția fiind de aproape 69% în urban și de 47% în rural). Mai bine de nouă din zece gospodării aveau mașini de spălat, cu mai mult de 98% din gospodăriile de la oraș fiind dotate cu astfel de echipamente (față de numai 85% din cele de la sat, una dintre principalele cauze fiind lipsa accesului la o rețea de apă curentă). Evoluția nivelului de trai din ultimii ani se vede clar dacă ne uităm, de exemplu, că la momentul aderării din 2007 doar un sfert din gospodăriile din România aveau cel puțin un autoturism, 69% din ele mașini de spălat și numai 29% computer.
Iar dacă în epoca comunistă și chiar și câțiva ani buni după aceea televizorul color și accesul la un telefon erau simboluri ale unui anumit statut social, datele INS arată că în 2023 mai mult de 99% din casele românilor erau dotate cu cel puțin un TV color, iar aproape 98% din ele aveau acces la un telefon fix sau mobil.
Există o serie de cauze principale pentru aceste evoluții pozitive. Principala o reprezintă, desigur, creșterea veniturilor (de la un salariu mediu net echivalent cu 300 de euro în 2007 la peste 1.000 de euro la momentul actual), ceea ce a făcut ca produse altădată greu de achiziționat să devină mult mai accesibile. Nu poate fi trecută cu vedere, însă, nici o scădere a prețurilor medii ale produselor electronice și electrocasnice pe plan mondial, dar nici creșterea accesului la diverse metode de creditare. Nu în ultimul rând, schimbarea generațiilor și-a pus și ea amprenta pe stilul de viață și pe obiceiurile de consum. Mai exact, în anii ’90 și 2000 încă erau în viață și în putere mulți dintre cei născuți în perioada interbelică și ajunși la maturitate în comunism (ceea ce i-a deprins cu trai mai frugal și mai conservator), iar în deceniile de după 2010 locul le-a fost luat treptat de generații mai deschise spre nou și mai aplecate spre confort.
Se simt modificări și în ceea ce privește calitatea locuirii. Astfel, dacă în 2007 circa 48% din gospodării erau formate din 1-2 camere, iar 50% din ele din 3-5 camere, în 2022 (de când avem cele mai recente date) proporția locuințelor mici a scăzut la 41% din total, iar cea a celor medii a crescut la aproape 57%.
Optimism și pesimism
Progresele în direcțiile menționate mai sus au fost, desigur, studiate intens de economiști și sociologi, care, fără a nega evoluțiile spectaculoase, indică o serie de riscuri și nerealizări. „Condițiile de viață în zonele rurale din România s-au îmbunătățit semnificativ în primele trei decenii de la căderea regimului comunist, în special în ceea ce înseamnă reducerea aglomerării în locuințe și creșterea accesului la apă, canalizare și Internet”, arată Iulian Stănescu, cercetător la Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții din cadrul Academiei Române în lucrarea „Condiții de viață în România rurală în perioada 1990-2020”. El afirmă, totuși, că dezvoltarea este inegală și încă insuficientă. „În ciuda progresului făcut, discrepanțele față de Vestul Europei persistă, iar suburbanizarea zonelor rurale și diferențele dintre și în cadrul comunelor în ceea ce privește accesul la utilități sunt două trenduri care subliniază tot mai crescuta eterogenitate a comunităților rurale”, explică Stănescu.
Și Indicele de Progres Social, analiză efectuată de organizația non-profit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte, arată că, după ce a crescut continuu în clasamentul mondial, de la 71,5 puncte în 2011 la 76,9 în 2022, România a urmat și ea tendința globală și a scăzut la 75,2 puncte în 2023, situându-se pe locul 44 din cele 170 de state analizate. „În contextul provocărilor generate de instabilitatea economică, de tensiunile geopolitice și de schimbările climatice, mai mult de trei sferturi din țările analizate – adică patru din cinci persoane din lume – au stagnat sau chiar au scăzut din punctul de vedere al progresului social, din cauza declinului înregistrat de două dintre dimensiunile analizate la nivel global, și anume accesul la educație avansată și calitatea mediului înconjurător. Este important să ținem cont de faptul că această analiză se concentrează pe aspectele non-economice, așadar, deși PIB-ul global pe cap de locuitor a crescut, statele lumii încă nu reușesc să transfere această evoluție economică în beneficii concrete pentru viața de zi cu zi a tuturor cetățenilor”, se arată în studiul respectiv.
Alte surse sugerează că, în ciuda incontestabilelor progrese înregistrate, există totuși riscul ca distanța dintre anumite sate din România și zonele urbane dezvoltate nu numai să se reducă, dar și să crească. „Zona rurală se caracterizează printr-un număr mare de gospodării mici, populație îmbătrânită, productivitate scăzută, lipsa diversificării activității economice, un nivel scăzut de pregătire a populației și un nivel de trai scăzut”, se arată în „Analiza diagnostic privind calitatea vieții în mediul rural în România” realizată de un grup de la ASE București. Autorii cred că riscul poate fi preîntâmpinat prin dezvoltarea pieței muncii, creșterea investițiilor și formarea forței de muncă specializată în spațiul rural. Dar cum prea multă speranță nu ne punem în autorități, cel mai probabil schimbările de acest gen vor veni, dacă vor veni, în mod oarecum natural și nu vor fi în niciun caz uniforme nici ca evoluție și nici din punct de vedere geografic.
