Palmă dată de Curtea Supremă americană lui Donald Trump în privinţa taxelor vamale ar putea pune în discuţie acordul UE-Statele Unite încheiat în vara anului 2025. Parlamentul European va suspenda luni procedura de punere în aplicare a acestui acord comercial, au declarat mai mulţi eurodeputaţi înaintea unei reuniuni extraordinare pe această temă, relatează AFP.
Duminică, preşedintele Comisiei pentru comerţ internaţional a Parlamentului, social-democratul german Bernd Lange, a anunţat că va propune în cadrul acestei reuniuni suspendarea activităţilor legate de acest acord. Luni, reprezentanţii principalelor grupuri au confirmat pentru AFP că susţin această iniţiativă.
Eurodeputata Zeljana Zovko (PPE, dreapta) a explicat că susţine suspendarea procedurii, „atât timp cât Comisia nu va clarifica cu Statele Unite condiţiile noilor taxe vamale”, anunţate de preşedintele american.
În ceea ce-i priveşte pe Verzi, deputata germană Anna Cavazzini s-a declarat, de asemenea, în favoarea suspendării. La fel şi centriştii de la Renew, precum Karin Karlsbro, care a asigurat pe X: „Nu vom putea vota acordul până când nu va fi clarificat impactul deciziei Curţii Supreme”.
Comisia pentru comerţ internaţional a Parlamentului urma să se pronunţe marţi cu privire la punerea în aplicare a acestui acord, înaintea votului eurodeputaţilor în sesiune plenară prevăzut pentru luna viitoare. Această procedură fusese deja suspendată în ianuarie de Parlament, din cauza ameninţărilor lui Donald Trump de a anexa Groenlanda, apoi reluată după ce acesta a renunţat la pretenţiile sale asupra teritoriului danez.
Acordul, încheiat vara trecută după negocieri intense între Bruxelles şi Washington, a permis limitarea la 15% a taxelor vamale impuse de Statele Unite asupra majorităţii produselor europene, departe de cele 30% pe care preşedintele american ameninţase iniţial că le va aplica. În schimb, UE s-a angajat să elimine propriile taxe vamale asupra importurilor americane, ceea ce necesită acordul Parlamentului European.
Duminică, la rândul său, Comisia Europeană a declarat că se aşteaptă ca Statele Unite să respecte acest acord comercial, în timp ce Donald Trump a decretat o nouă taxă vamală globală de 10%, majorată ulterior la 15%. „Un acord este un acord. În calitate de principal partener comercial al Statelor Unite, UE se aşteaptă ca acestea să respecte angajamentele asumate în declaraţia comună, la fel cum UE îşi respectă propriile angajamente”, a declarat executivul european într-un comunicat. Comisia a solicitat, de asemenea, „clarificări complete cu privire la măsurile pe care Statele Unite intenţionează să le ia” în urma deciziei Curţii Supreme.