Business

Din Galați în București. Antreprenoarea Ana Savin investește 250.000 euro într-un nou restaurant STAGE Nice Dining, în Capitală

Antreprenoarea Ana Savin, cunoscută în domeniul HoReCa în Galați, își extinde afacerea și inaugurează un nou restaurant, în Capitală, după o investiție de 250.000 de euro. Stage București este al treilea său business, după Hotel Bordeaux și restaurantul Stage Nice Dining deschise în urmă cu 10 ani în Galați.

„Bucureștiul este o piață dinamică și efervescentă, unde gastronomia evoluează constant, iar pentru mine această extindere reprezintă mai mult decât un nou restaurant. După succesul Stage în Galați, am simțit că este momentul să aducem această experiență și în Capitală, unde publicul caută continuu noi experiențe culinare. Desigur, piața de aici este mult mai competitivă, de aceea venim cu o rețetă de business care ne-a ajutat să creștem constant. Românii nu ies în oraș doar pentru a mânca sau a socializa, ci pentru întreaga experiență, de la atmosfera în local, la servire și, în special, pentru preparate pe care le vor delicioase dar și să arate spectaculos. Aveam nevoie de o nouă provocare pe care să o ridic la nivel de artă culinară și am investit nu doar financiar, ci și emoțional, în crearea unui spațiu unde fiecare detaliu contează, de la selecția ingredientelor până la atmosfera unică, așa cum își doresc oaspeții din România”, declară Ana Savin, fondatoarea Stage Nice Dining.

Această deschidere marchează un nou capitol în evoluția business-ului construit de Ana Savin, care include Hotelul Bordeaux (15 camere) și restaurantul Stage Nice Dining din Galați (80 de locuri).

Deschis la începutul lunii martie, Stage Nice Dining are un meniu mediteraneean & fusion și aduce în București conceptul gastronomic din Galați, “nice dining” – un concept patentat care îmbină preparate delicioase, porții generoase și un plating spectaculos.

Cu o suprafață de 200 mp și o capacitate de 70 de locuri, Stage București se află în zona Ștefan cel Mare din Capitală (strada Vasile Lascăr, nr. 224), la parterul unei noi clădiri rezidențiale. Restaurantul are o echipă formată din 15 angajați și este deschis de luni până duminică între orele 11:00 și 23:00.

Meniul cu specific mediteranean include preparate pe bază de pește, fructe de mare, vită, pui, rață și porc, fiind folosite ingrediente de calitate de la furnizori locali și internaționali. Preparatul vedetă, care a consacrat STAGE în Galați, este vita pe piatră încinsă. Prețurile variază între 50 lei, pentru aperitive, și 160 lei pentru preparate pe bază de steak de vită.

Preparatele sunt gândite de executive chef Bogdan Ivanov, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați bucătari chefi din România, cu peste 20 de ani de experiență în domeniul HoReCa. Meniul este updatat periodic și poate fi consultat aici.

Românii au așteptări tot mai mari – vor experiențe memorabile

Restaurantul, prin conceptul patentat nice dining și prin designul sofisticat, propune o experiență gastronomică rafinată, mai ales în contextul în care preferințe românilor s-au schimbat considerabil în ultimii ani.

Dorința de experiențe culinare personalizate și memorabile definește comportamentul clienților în 2025. Tendințele în meniu și concepte se îndreaptă către ingrediente locale și preparate personalizate, adaptate preferințelor clienților. Experiențele interactive, precum definitivarea preparatelor la masă sau meniurile sezoniere, câștigă popularitate. O abordare autentică și orientată spre nevoile clientului va defini succesul.

„De la meniuri sezoniere cu ingrediente locale, la plating interactiv sau experiențe unice în localuri tematice, este clar că succesul în HoReCa se va concentra pe ospitalitate, autenticitate și inovare în 2025. Clienții români vor atât preparate delicioase și porții generoase, plating spectaculos cât și o experiență nouă la masă. Ieșirea la restaurant este tot mai mult despre experiență, despre emoțiile și trăirile avute în cadrul restaurantului. Iar localurile trebuie să se adapteze constant. Vor face diferența cele care vor înțelege conceptul de ospitalitate, își vor surprinde plăcut mereu clienții și vor face schimbări care să impresioneze”, explică antreprenoarea Ana Savin.

Ana Savin este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din Galați, fondatoare a unității de cazare Hotel Bordeaux și a restaurantului Stage Nice Dining. Deschis în anul 2015, Hotel Bordeaux este o unitate de cazare axată în special pe segmentul business. Până în prezent, hotelul a înregistrat peste 3.000 de oaspeţi din România şi străinătate. Restaurantul Stage Nice Dining, devenit un reper culinar în Galați, a adus pe piața din România un concept unic, patentat, “nice dining” prin care sunt îmbinate armonios preparatele delicioase cu platingul spectaculos si portiile generoase.

Cele mai recente știri

To Top