Noul președinte al Eurogrupului va fi un grec sau un belgian? Răspunsul va fi dat joi, în mijlocul unei dezbateri aprinse pe tema sensibilă a utilizării activelor rusești pentru a ajuta Ucraina, transmite AFP.
Kyriakos Pierrakakis, în vârstă de 42 de ani, dorește să întruchipeze rezistența țării sale după criza din anii 2010, când datoriile grecești amenințau să prăbușească zona euro. Pierrakakis este responsabil de Finanțele țării sale abia din martie, dar se poate baza pe expertiza sa în transformarea digitală a statului din funcțiile sale ministeriale anterioare, în special în domeniul Educației.
De cealaltă parte este ministrul belgian al Bugetului, Vincent Van Peteghem, în vârstă de 45 de ani, care pune accentul pe experiența sa în problemele europene și pe practica compromisului în cadrul coalițiilor federale la care a participat din 2020. Vincent Van Peteghem este un susținător ferm al consolidării finanțelor publice în Belgia, o țară cu una dintre cele mai slabe rate ale datoriei publice din zona euro. Candidatura sa vine însă pe fondul tensiunilor din cadrul UE provocate de poziția Belgiei față de activele rusești.
Belgia se opune ferm propunerii UE de a finanța un împrumut către Kiev prin garantarea acestuia cu active rusești, care au fost înghețate de la invazia Ucrainei și sunt deținute în principal la Bruxelles de către firma Euroclear. Guvernul belgian și-a exprimat rezerve serioase cu privire la riscul unor represalii juridice și financiare din partea Moscovei și cere garanții solide din partea altor țări ale UE.
Această problemă spinoasă a finanțării Ucrainei va fi pe ordinea de zi a unei cine care va reuni joi seara miniștrii de Finanțe din Uniune Europeană și, mai ales, la summitul liderilor UE de săptămâna viitoare.
Cei doi candidați la președinția Eurogrupului, ambii membri ai unor partide de dreapta, și-au lansat campaniile în urma demisiei surprinzătoare a irlandezului Paschal Donohoe, care deținea funcția din 2020 și fusese reales cu doar câteva luni în urmă.
Acest organism, creat în 1997, coordonează politicile economice și bugetare ale celor 20 de țări ale zonei euro, care în curând vor fi 21, în condițiile în care Bulgaria se pregătește să adopte moneda unică la 1 ianuarie 2026. Președintele Eurogrupului este responsabil de pregătirea reuniunilor lunare ale miniștrilor de finanțe din zona euro și reprezintă zona euro în diverse organizații internaționale (FMI, Banca Mondială, miniștrii de finanțe din G7 etc.), ceea ce conferă poziției o statură internațională.
Votul, care necesită o majoritate simplă, va avea loc în această după-amiază la Bruxelles.
În același timp, Eurogrupul va lansa oficial joi procesul de nominalizare pentru un alt post european râvnit: cel de vicepreședinte al Băncii Centrale Europene (BCE). De data aceasta, scopul este găsirea un succesor pentru spaniolul Luis de Guindos, al cărui mandat la instituția cu sediul la Frankfurt se va încheia la sfârșitul lunii mai 2026.
Eurogrupul joacă un rol central în acest proces, deoarece va trebui să selecteze unul dintre candidații propuși de țările zonei euro la începutul anului 2026. Alegerea acestora va trebui apoi aprobată de liderii celor 27 de state membre, după consultarea Parlamentului European și a Consiliului Guvernatorilor BCE.
Numirea unui succesor al lui Guindos este doar o încălzire înainte de expirarea în 2027 a mandatelor a trei dintre cei șase membri ai consiliului executiv al BCE, inclusiv cel al președintelui Christine Lagarde, ceea ce ar urma să stârnească interesul mai multor țări.