Competiția economică, politică și militară dintre cei mai mari trei actori globali pare să fi intrat într-o fază acută, iar rezultatul confruntării depinde atât de abilitatea liderilor, cât și de caracteristicile concrete ale fiecărui concurent.
Ne aflăm într-o perioadă aproape fără precedent, când ordinea mondială pare să se schimbe, iar alianțe ce păreau până de curând solide și chiar indestructibile dau semne de slăbiciune. Asta în timp ce idei de parteneriate ce ar fi fost acum câteva luni tratate drept inadecvate sau de-a dreptul imposibile sunt tot mai mult luate în considerare. Totul a început cu schimbările radicale de politici în zona comerțului internațional și a securității globale aduse de revenirea lui Trump la Casa Albă. Iar reacțiile principalilor parteneri (și, în același timp, competitori ai SUA) nu au întârziat să apară.
„Acum este momentul să acționăm. Europa trebuie să-și configureze singură viitorul, prin mai puține vorbe și mai multă acțiune, cu ambiție, perseverență și unitate. Nu putem lăsa ca viitorul nostru să fie decis de alții. De aceea trebuie să investim mai mult și să ne integrăm mai puternic în zona de apărare”, spunea la începutul lui martie Roberta Metsola, președintele Parlamentului European. La rândul lor, oficialii chinezi au reacționat la politicile protecționiste și izolaționiste ale SUA, cu ministrul de externe Wang Yi avertizând că am putea ajunge la „legea junglei” dacă fiecare țară și-ar urma doar propriile interese și că Washingtonul nu ar trebui să răspundă la cooperarea și bunăvoința chineză cu o atitudine adversă și cu „taxe vamale impuse fără nici un motiv”. Wang Yi a mai criticat abordarea SUA, spunând că „nu așa se poartă o țară mare și responsabilă” și a spus că, dacă americanii aleg cooperarea, se poate ajunge la avantaje reciproce, dar dacă ei vor alege să pună presiune pe China, China va reacționa cu fermitate.
Mai mult, există deja tot mai multe voci care susțin că, având în vedere noua politică SUA, nu ar fi o idee rea ca Uniunea Europeană și China să devină mai apropiate, atât în negocierea unei păci în Ucraina, cât și pe plan economic. William Matthews, analist pe zona Asia-Pacific pentru Chatham House, crede că atragerea Chinei în procesul de încheiere a războiului „ar putea transmite un semnal important Statelor Unite că antagonizarea aliaților are consecințe”. El consideră, de asemenea, că „Europa trebuie să reacționeze la abandonarea sa de către SUA acum sau riscă să devină din ce în ce mai dependentă de un Washington abuziv pe măsură ce interesele americane și europene devin tot mai diferite”. Matthews crede, de asemenea, că Beijingul este dornic să repare relațiile cu UE deteriorate de sprijinul economic pe care i l-a oferit Rusiei, având în vedere că Uniunea este unul dintre cei mai importanți parteneri comercialii ai săi. „La fel ca Europa, China nu se bucură de perspectivele unor legături mai strânse între Washington și Moscova și, chiar dacă dorește să-și mențină relația strategică cu Rusia, Europa are loc de manevră dacă se va focaliza pe avansuri realiste și pragmatice și nu pe o resetare totală a relației”, mai arată el.
Față în față
Este dificil desigur, să prognozăm ce fel de alianțe și parteneriate se vor rupe sau se vor naște în viitoarea perioadă. Totuși, o succintă comparație a celor trei blocuri ar putea spune mai multe despre potențialul și Țgreutatea” lor în cea ce se anunță a fi un foarte complicat proces de negociere și ajustare. Din punct de vedere al populației, diferențele sunt clare: China avea în 2024 circa 1,4 miliarde de locuitori, Uniunea Europeană – 450 de milioane (dar împreună cu Marea Britanie, Elveția, Norvegia și Islanda ajungea la circa 530 de milioane), iar SUA avea cam 340 de milioane.
Și în ceea ce privește produsul intern brut nominal, cele trei blocuri sunt destul de diferite. Conform prognozelor Fondului Monetar Internațional (FMI), în 2025 Statele Unite ar urma să aibă un PIB de circa 30,3 trilioane de dolari, în timp ce Uniunea Europeană doar 20,3 trilioane de dolari, adică un pic peste nivelul de 19,5 trilioane de dolari prognozat de același FMI pentru China. Totuși, dacă luăm în calcul și produsul intern brut al unor state care se află, din punct de vedere geografic, cultural și economic foarte aproape de UE, cum ar fi Marea Britanie, Elveția, Norvegia ori Islanda (cu ultimele două fiind, de altfel, membre ale Spațiului Economic European și cu țara cantoanelor având o relație extrem de strânsă cu UE), blocul european crește semnificativ, atingând peste 25,5 trilioane de dolari. Asta în timp ce alte state aliate și partenere ale UE, cum ar fi Turcia, țările din Balcanii de Vest ori Ucraina, care sunt și ele într-o simbioză foarte strânsă cu Uniunea, ar mai adăuga 1,8 trilioane la această sumă.
Sunt mulți economiști care susțin că cea mai corectă comparație se face utilizând nu PIB-ul nominal, ci pe cel ajustat cu puterea de cumpărare (PPP) din fiecare țară, eliminând astfel creșteri artificiale datorate doar faptului că într-un anumit stat produsele și serviciile sunt pur și simplu mai scumpe. În acest caz lucrurile se schimbă destul de semnificativ. Mai exact, conform estimărilor aceluiași FMI, dar pentru 2024, PIB-ul PPP al Chinei a atins valoarea de 37 de trilioane de dolari, în timp ce cel al SUA a fost de circa 29,1 trilioane. În ceea ce privește continentul nostru, UE ar fi avut un PIB PPP total de aproape 28 de trilioane de dolari. Dacă adăugăm și statele occidentale menționate mai sus s-ar atinge un respectabil nivel de 33,7 trilioane, iar cu încă peste 4,4 trilioane de dolari din țările din estul Europei care nu sunt (încă) membre ale UE, am trece pe primul loc la acest capitol.
Război comercial
Și calculat pe cap de locuitor PIB-ul, atât nominal, cât și după puterea de cumpărare, este semnificativ diferit: în SUA el atinge 89.000 de dolari (respectiv 85.000 PPP), în Europa (incluzând Marea Britanie, Elveția, Norvegia și Islanda) 48.000 de dolari (respectiv 63.000 PPP), iar în China 14.000 de dolari (sau 26.000 dacă luăm în calcul puterea de cumpărare).
Iar deosebirile continuă și în ceea ce privește rolul jucat de fiecare bloc în comerțul internațional. Exporturile UE au totalizat aproape 2.800 de miliarde de dolari în 2024 (3.750 de miliarde incluzând cele patru state vestice listate mai sus), iar importurile un pic peste 2.600 de miliarde (circa 3.700 de miliarde de dolari cu tot cu Marea Britanie, Elveția, Norvegia și Islanda). Ceea ce a adus un excedent de circa 50 de miliarde de dolari pentru continent. Asta în timp ce exporturile SUA au totalizat circa 2.080 de miliarde de dolari anul trecut, cu importurile atingând aproape 3.300 de miliarde (rezultând un deficit comercial major, de peste 1.200 de miliarde de dolari). Total opus față de China, care, cu exporturi de aproape 3.600 de miliarde de dolari și importuri de 2.600 de miliarde a înregistrat un excedent de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, Europa este cea mai echilibrată din acest punct de vedere, ceea ce i-ar putea conferi un avantaj în competiția cu cei doi mari concurenți.
Rivalul patru nu există
Ar putea fi voci care să susțină că lumea de azi nu se împarte în trei, ci în patru blocuri, punând Rusia pe picior de egalitate cu SUA, Europa și China. Realitatea este că, exceptând numărul de focoase nucleare (cel mai mare din lume), Rusia nu excelează la nici un capitol. Ba dimpotrivă. Rusia are doar 145 de milioane de locuitori, PIB-ul nominal estimat de FMI pentru 2025 se va situa la circa 2,2 trilioane de dolari (mai puțin decât, de exemplu, Italia), iar cel PPP ar ajunge la 6,9 trilioane de dolari (un pic mai mult decât nivelul calculat pentru Germania). Cu exporturi de 412 miliarde de dolari și importuri de 300 de miliarde, Rusia reprezintă doar 2% din comerțul global (spre comparație, Europa are o pondere de 22%).
Concluzia principală a acestor comparații este simplă și ușor de înțeles: în lupta dintre cei doi titani ai economiei mondiale statele europene, fie ele sau nu membre ale UE, au o singură șansă: să conlucreze și să acționeze concertat și coordonat. Dacă acest lucru ar fi transformat în realitate, continentul nostru ar putea chiar emite pretenții la primul loc. Dacă, însă, orgoliile, reaua-voință ori incompetența ne vor face să tragem în direcții diferite, putem fi aproape siguri că vom aluneca treptat în irelevanță și, mai rău, ne vom expune la riscuri semnificative bunăstarea, pacea și chiar existența.
